Acasă Monden Cum se simte Theo Rose la câteva zile după ce a născut:...

Cum se simte Theo Rose la câteva zile după ce a născut: „Am o stare așa…” Ce a realizat artista de când este mamă

387
0

Theo Rose trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei și asta pentru că artista a devenit mămica unui băiețel perfect sănătos. Ei bine, în urmă cu puțin timp, pe rețelele personale de socializare, cântăreața a vorbit despre cum se simte la câteva zile după ce a născut. Iată ce a realizat vedeta de când este mamă, dar și ce le-a mărturisit fanilor ei!

RECLAMĂ

Theo Rose a petrecut prima noapte acasă cu fiul lui, iar recent a vorbit despre cum se simte ea de când a devenit mămica unui băiețel perfect sănătos. Iată ce mărturisiri le-a făcut artista fanilor ei!

Cum se simte Theo Rose la câteva zile după ce a născut

Pe rețelele personale de socializare, Theo Rose a declarat că se simte ciudat la câteva zile după ce a născut și parcă nu realizează ce i se întâmplă. Artista a mai precizat că a realizat că o iubește mai mult pe mama ei, asta după ce și ea a devenit mămica lui Sasha Ioan.

Cât despre noaptea petrecută acasă alături de băiețelul ei, cântăreața a spus că a fost una liniștită, deoarece se înțelege de minune cu cel mic și a fost cuminte.

„Am o stare așa de zici că sunt beată, zici că sunt pe altă planetă. Nu-mi revin, nu-mi dau seama că e adevărat! Am ieșit pe balcon, e prima dimineață acasă, a fost o noapte foarte frumoasă, mă înțeleg cu copilul ăsta ceva extraordinar, nu știu cum să vă explic. Eu treaba asta cu mamele… o iubesc mai mult pe mama parcă, nu știu… e ceva…”, a mărturisit cântăreața pe InstaStory.

Mai mult decât atât, Theo Rose a mărturisit că are și un jurnal pe care vrea să i-l ofere fiului ei, abia după ce acesta va mai crește. În acest carnețel scrie ea totul de când a aflat că va deveni mamă pentru prima dată.

„Eu de când am aflat că sunt însărcinată am început să scriu într-un jurnal. Mă rog, vreau să îl dau lui Sasha când o să fie mare, mai adolescent, cu mintea în mai multe părți așa. L-am băgat la somn, i-am dat să mănânce și nu am vrut să ratez, trebuie să-i povestesc cum a fost pentru mine experiența cu nașterea, când l-am văzut prima dată”, a mai adăugat ea.

Ce vizită a primit artista când era în spital cu fiul ei

În urmă cu doar două zile, Theo Rose a primit o vizită surpriză la spital. Artista a pregătit pe o tavă sare, piper, semințe și zahăr, după ce mama ei i-a dat un mesaj în care i-a spus că vin ursitoarele la fiul ei. Anghel Damian a ajutat-o cu pregătirile, cu toate că el nu știa nimic despre această tradiție.

„Leșinați dacă vă zic! Îmi dă mama mesaj pe grupul familie și îmi zice să pun pe o tavă niște sare, piper, semințe și zahăr că vin ursitoarele. Eu, bineînțeles, am înțeles repede, am deprins imediat, am trăit la țară în misticism cu totul și m-am conformat. Am sunat să ne aducă un pliculeț de zahăr, a venit, zâmbea doamna asistentă, părea că și ea știe despre ce e vorba, dar mama a zis că vin ursitoarele. Anghel m-a ajutat să pun toate astea așa pe tavă, așa grămăjoare, grămăjoare. Acum s-a întins în pat și m-a întrebat cine sunt ursitoarele”, a spus ea atunci pe InstaStory.

sursa:https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/cum-se-simte-theo-rose-la-cateva-zile-dupa-ce-a-nascut-am-o-stare-asa-ce-a-realizat-artista-de-cand-este-mama-video-309800.html

RECLAMĂ
Articolul precedentArmin Nicoară a înșelat-o pe soția lui, Claudia Puican! Artistul, mărturisiri despre acest pas al relației lor: „O mică greșeală…”
Articolul următorPrimele declarații ale lui Babi Minune, după ce a bătut și jefuit un tânăr în plină stradă. Ce spune manelistul despre incident: „Nu s-a întâmplat nimic”