Acasă Monden Ce crede Dragoș Bucur despre credință și cât de importantă este pentru...

Ce crede Dragoș Bucur despre credință și cât de importantă este pentru familia lui: „Mi-am dat seama că a devenit cool să fii ateu și un semn de primitivism să fii creștin”

212
0

În urmă cu câteva luni, Dragoș Bucur ne-a oferit un interviu de colecție, în care a abordat diferite subiecte. Printre altele, juratul de la „Românii au Talent’ ne-a dezvăluit ce crede despre credință, dar și cât de importantă este pentru familia lui. Conform spuselor lui, actorul are senzația că, din păcate, aceasta ar fi „sub un asediu coordonat de câțiva ani’ și că ar fi „devenit cool să fii ateu și un semn de primitivism să fii creștin’. Iată declarațiile omului de televiziune!

RECLAMĂ

Recent, soția a lansat o piesă extrem de frumoasă, „Pe genunchi, eu, în care vorbește despre Iisus. Cât de importantă este credința pentru voi?

Da, credința este importantă și, din păcate, am senzația că este sub un asediu coordonat de câțiva ani. Am devenit conștient de acest lucru de curând, atunci când mi-am dat seama că a devenit cool să fii ateu și un semn de primitivism să fii creștin.Ce crede Dragoș Bucur despre credință și cât de importantă este pentru familia lui

Consideri că ai avut parte, cu adevărat, de un miracol, până acum? Poate ceva care ți-a schimbat viața radical, poate ți-ai dat seama că ceva ți-a schimbat destinul și ai fost ferit de un necaz…

Viața mea este plină de miracole. Serios, am o viață plină de minuni.

Care e cea mai mare frică a ta?

Nu am frici, iar atunci când simt că se înfiripează vreuna, fac exact lucrul de care începe să îmi fie teamă.

„Bineînțeles că știu că există depresie, dar…’

Pentru că ne apropiem de final, aș vrea să abordăm și un alt subiect delicat, dar destul de des întâlnit, din păcate. Mulți oameni se confruntă cu depresia. Ai avut vreodată un episod de acest fel? Dacă da, cum ai reușit să treci peste? În ce-ți găsești tu puterea, când te simți copleșit?

Bineînțeles că știu că există depresie, dar, deși cunosc definiția ei, nu reușesc să înțeleg ce este. Nu am cunoscut niciodată ceva asemănător depresiei, așa că prefer să nu îmi dau cu părerea despre acest subiect.

Ce sfaturi i-ar da Dragoș Bucur de la 45 de ani adolescentului Dragoș Bucur? Consideri că ai avut, până acum, un tren pe care să-l fi pierdut și regreți?

Sunt cine sunt azi datorită deciziilor luate de-a lungul vieții și nu aș schimba nimic, de teamă să nu influențez prezentul. Sunt mulțumit de viața pe care o am, cu bune și rele.

Cum ai câștigat primii bani? Pe ce i-ai cheltuit?

Am spălat parbrize, am vândut artificii și scutiri, am pus cablu de TV și, mai târziu, am făcut statui vivante în parcuri, iar banii i-am cheltuit repede și pe orice.

sursa:https://www.viva.ro/vedete-si-evenimente/stiri/ce-crede-dragos-bucur-despre-credinta-3128114

RECLAMĂ
Articolul precedentMarea problemă a lui Dică la FCU Craiova: „Trebuie să ne trezim”
Articolul următorGeorgiana Lobonț și soțul au stabilit a doua pereche de nași pentru bebelușul din burtică. Cine e cuplul celebru din showbiz care îi va boteza al treilea copil: ”Nu au alți fini”