Acasă STIRI SPORTIVE U Craiova intră în finala Cupei cu rezerve de mâna a 4-a!

U Craiova intră în finala Cupei cu rezerve de mâna a 4-a!

302
0

Jumătate de consolare pentru CS Universitatea. Rotaru trebuie să bage ariciul în cușcă!CS Universitatea Craiova s-a calificat în finala Cupei României, la finalul unui meci retur cu Viitorul Pandurii, în care craiovenii s-au făcut mai mult de râs. Rezervele trimise în teren de Ouzounidis au fost la același nivel cu o echipă ce evoluează în play-out-ul Ligii a doua. Partida dintre cele două formații din Oltenia s-a încheiat cu scorul de 2-2, rezultat decent pentru trupa din Bănie, ținând cont de felul în care s-a prezentat. Chiar și suporterii echipei au ținut să le transmită un mesaj clar alb-albaștrilor. Fanii i-au informat că o eventuală reușită în finala Cupei ar fi doar o

RECLAMĂ

consolare, după amăgirile legate de câștigarea titlului.

Prima repriză a fost foarte interesantă, cel puțin din punct de vedere al golurilor și ocaziilor. Rezervele Craiovei au demonstrat, în mod clar, faptul că nu merită să evolueze în Liga 1. Acka, Screciu, Bic și tânărul Mitran le-au făcut cadouri constant adversarilor, în timp ce Căpățână și Camara abia că s-au văzut. Pandurii i-au condus pe craioveni în două rânduri, dar trupa din Bănie a reușit să revină pe tabelă prin golurile lui Ofosu și Tudorie, iar prima parte a meciului s-a încheiat cu scorul de 2-2.

Elevii lui Ouzounidis nu s-au trezit nici după pauză, ba chiar jocul acestora a fost și mai slab după ieșirea de la vestiare. Gazdele știau unde vor pasa Screciu și Acka, înainte ca cei doi să primească mingea, pentru că aceștia se uitau doar după colegi din părțile laterale. Antrenorul grec al Craiovei a făcut și 4 schimbări până în minutul 70, dar nici jucătorii intrați nu au reușit să schimbe prea multe. Până la finalul meciului, craiovenii au continuat să evolueze, aparent, cu frâna de mână trasă, dar nu este exclus ca acela să fii fost nivelul maxim pe care îl puteau atinge. Gorjenii i-au mai speriat pe fundașii Craiovei de câteva ori până la ultimul fluier al arbitrului, dar nu i-au făcut de rușine până la capăt și nu au înscris golul victoriei.

La cum s-au descurcat rezervele Craiovei în semifinala Cupei, este de înțeles de ce nu au avut forță alb-albaștrii să câștige campionatul. Mihai Rotaru își poate pune deja analiștii la treabă și să caute cel puțin câte un jucător pentru fiecare compartiment, în cazul în care oltenii au de gând să câștige titlul în sezonul viitor.

sursa: https://3minute.net/u-craiova-intra-in-finala-cupei-cu-rezerve-de-mana-a-4-a/

RECLAMĂ
Articolul precedentEl este adolescentul care a omorât șapte elevi și doi adulți într-o școală: „M-am crezut Dumnezeu, apoi m-am transformat intr-un monstru”
Articolul următorGeorgiana, mama care și-a omorât cu sânge rece copilul de 2 ani și jumătate!