Acasă STIRI SPORTIVE FRF a aprobat schimbarea denumirii » Cum se numește acum FCU Craiova

FRF a aprobat schimbarea denumirii » Cum se numește acum FCU Craiova

631
0

Comitetul de Urgență al FRF a aprobat noua denumire a clubului patronat de Adrian Mititelu.

RECLAMĂ

FCU Craiova a pierdut în instanță dreptul de a se asocia în vreun fel cu numele și palmaresul Universității Craiova, care au revenit clubului de drept public Club Sportiv Universitatea Craiova și, implicit, prin asocierea cu acesta, clubului de fotbal CSU Craiova, patronat de Mihai Rotaru. 

Clubul lui Mititelu a trebuit să își schimbe denumirea. Reunit luni, Comitetul de Urgență, compus din Răzvan Burleanu, Gino Iorgulescu și Octavian Goga, a aprobat noul nume al echipei  oltene: FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA. Înainte de schimbare, societatea se numea în acte U Craiova 1948 SA.

U Craiova 1948 SA a devenit FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA

Având în vedere Certificatul de înregistrare mențiuni al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj emis la data de 19.07.2023, Rezoluția Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 10702 din 18.07.2023, precum și Certificatul de Identitate Sportivă nr. 143 din 22.05.2015, nr. de identificare din Registrul Sportiv DJ/A3/00001/2015 și mențiunile cuprinse în acesta cu privire la modificarea denumirii structurii sportive, aprobă schimbarea denumirii clubului U Craiova 1948 SA în FCU 1948 CRAIOVA FOTBAL CLUB S.A. 

–  comunicat FRF 

Adrian Mititelu s-a afișat cu ceea ce ar putea fi noua siglă a lui FCU Craiova 

Patronul celor de la FCU Craiova, Adrian Mititelu, a apărut în tribunele stadionului din Craiova, la partida cu Farul Constanța, cu un tricou pe care era imprimată ceea ce ar putea fi noua siglă a clubului pe care îl conduce. 

Adrian Mititelu a purtat un tricou și o șapcă pe care erau imprimate combinațiile de litere „FCU”, acronimul conținut și de noua denumire a societății, FCU 1948 Fotbal Club Craiova SA . Literele sunt așezate una peste alta, „U”-ul fiind cel care iese în evidență.

SURSA: https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/frf-a-aprobat-schimbarea-denumirii-cum-se-numeste-acum-fcu-craiova-710233.html

RECLAMĂ
Articolul precedentScene șocante în parcarea unui club de fițe din Mamaia! Un bărbat a agresat o femeie sub privirile neputincioase ale prietenei sale
Articolul următorAnunțul VIRAL scris cu cretă de proprietarul unui local din România: „Vii cu soția – 5% reducere. Vii cu amanta…”