Acasă STIRI SPORTIVE Emil Boc îl interzice pe Marius Șumudică la U Cluj: „Sunt consternat!”

Emil Boc îl interzice pe Marius Șumudică la U Cluj: „Sunt consternat!”

226
0

Cel care îi închide ușa în nas lui Șumudică este chiar primarului Clujului, Emil Boc, care a avut o reacție hotărâtă în ceea ce privește venirea unui nou antrenor la Univesitatea.

RECLAMĂ

„Sunt consternat. Eu am cerut celor din club să mă informeze măcar cu un minut înainte de orice lucru pe care îl fac. O spun cu toată sinceritatea, Universitatea Cluj are antrenor, îl are pe Toni Petrea. E un antrenor bun, performant. Cine putea să creadă că mergi la Craiova şi îi baţi pe teren propriu? A fost o mobilizare de excepţie sub conducerea sa.

Nu ştiu să fiu intervenit vreun eveniment de altă natură. Vom avea şedinţă de Consiliu Local şi îl voi întreba pe preşedintele Radu Constantea. Universitatea are stabilitate, are antrenor, are susţinerea oraşului. Îi aşteptăm pe băieţi să vină de la Mediaş cu trei puncte pentru că au demonstrat că se poate. Restul e cancan.

Am respect pentru Şumudică, dar nu am avut nicio idee în această direcţie sau vreo discuţie. Fiecare îşi caută locul pe această piaţă. Repet, ’U’ are un antrenor pe care îl cunosc, e un om serios, profesionist, a demonstrat şi la FCSB.

Aici are independenţă totală, are stabilitate financiară, un climat stabil al oraşului şi un brand fantastic al oraşului în spatele său. Ştiu că e greu să fim în play-off, dar ar trebui să fim într-o zonă confortabilă pe care să putem construi.

Până când clubul nu scoate un cuvânt, lumea trebuie să ştie că avem antrenor. Clubul nu are vreun motiv să scoată vreun cuvânt. Avem antrenor, avem echipă, avem totul în regulă”, a declarat Emil Boc, conform stiridecluj.ro.

A fost antrenor pentru un meci la Cluj

Puțini știu că Șumudică a antrenat Universitatea Cluj, în 2012, pentru un singur meci. Ironia sorții, chiar împotriva Rapidului, echipa lui de suflet, scor 1-2. U Cluj se confrunta atunci cu mari probleme financiare și a intrat apoi în faliment, iar Șumudică și-a dat demisia. „Muncă patriotică nu pot să fac. Sunt jucători care vin pe jos la antrenamente, pleacă cu o oră mai repede de acasă. Ne-am dus la un hotel înainte de meciul cu Rapid și nu aveam ce să mâncăm. N-aveau carne să ne dea. Ne-au dat pește, dar ne-am chinuit să-l dezosăm. La clubul ăsta nu există nimic, nici echipament, nici medicamente, nici alimente, nimic, nimic, nimic! Nici patron nu există! În condițiile astea nu mai putem să rămân”, a spus Șumi atunci.

De-a lungul carierei lui, Șumudică, care acum nu are angajament, a condus: Rocar, Inter Gaz, Progresul, Farul, Gloria Bistriţa, Rapid, Kavala, Astra, FC Braşov, FC Vaslui, Al Shabab, Chiajna, Kayserispor, Rizespor, CFR Cluj, Malatyaspor și Al Tae.

sursa:https://www.prosport.ro/fotbal-intern/superliga/emil-boc-il-interzice-pe-marius-sumudica-la-u-cluj-sunt-consternat-19712404

RECLAMĂ
Articolul precedentPolițist prins în timp ce se autosatisfăcea în scara unui bloc, din Galați. O femeie a sunat la 112
Articolul următorTelenovela continuă! Mona Dansatoarea, din nou în fața polițiștilor! Răzbunarea fostului: o vrea în spatele gratiilor