Acasă Stiri Ce s-a întâmplat cu tatăl din Suceava care și-a exploatat cei șase...

Ce s-a întâmplat cu tatăl din Suceava care și-a exploatat cei șase copii. Îi bătea de fiecare dată când nu munceau

323
0

Când copiii refuzau să trudească din zori până în noapte, indiferent de vreme, erau bătuți. Fraţii au fost luați de două ori în grija statului, doar ca de fiecare dată au ajuns înapoi la părinţi, prin deciziile unor judecători.

RECLAMĂ

Atenție, urmează detalii, care vă pot afecta emoțional.

Timp de 16 ani, potrivit DIICOT, bărbatul i-a tratat pe cei șase copii ai lui ca pe niște sclavi.

Îi trezea de la patru,cinci dimineața și îi punea să muncească în ferma de măgari a familiei ori într-o fabrică de cauciucuri iar când ajungeau acasă lucrau şi în gospodărie, până aproape de miezul nopții. Dacă aceștia refuzau, erau bătuți – spun procurorii.

Individul a fost reținut după ce una dintre fetele lui, de 14 ani, i-a povestit unui asistent social coșmarul de acasă.

Sabina Doroftei, Șef serviciu regim de urgență DGASPC Suceava: „Era pusă să muncească, ea și frații ei la ferma părinților, era trezită dis de dimineață să meargă la meargă să muncească la fermă iar apoi plecă la școală. Uneori pleca, uneori nu mai pleca.”

Mihai Moroșanu, asistent social: „Este o fabrică de cauciucuri și a făcut tatăl un fel de contract, ceva, îi aducea și acasă niște reziduri de la cauciucuri și ei sortau de acolo.”

Grav este ca autorităritățile știau de mult prin ce trec fraţii.

Acum 6 ani, cinci dintre ei au fost duși într-un cămin al statului după ce s-a aflat că părinții îi puneau să se fotografieze alături de măgarii din fermă și există o taxă de un leu pentru turiștii care voiau să apară și ei în imagini. La acea vreme, tatăl încerca să contureze o imagine de familie necăjită care are nevoie de ajutor, deși în realitate situația era alta.

Un an mai târziu, o decizie a unei instanțe de judecată a trimis înapoi copiii în familie și părinții au început să îi pună din nou la muncă. Peste încă doi ani cei mici au ajuns iar în grija statului dar și de această dată un judecător a considerat că părinții îi pot lua acasă.

Mama copiilor a susținut tot timpul că nu sunt exploataţi.

Mama, în septembrie 2015: „Cum să mă folosesc eu de copii?!? Deci… o mamă cretină!”

Acum, doar patru dintre copiii familiei au ajuns din nou într-un centru de protecție. Ceilalți doi au devenit majori. Reținut de procurorii DIICOT, tatăl lor urmează să fie cercetat sub control judiciar pentru trafic de persoane și rele tratamente aplicate minorului.

Când vine vorba de exploatarea prin muncă a minorilor, statisticele pe care le are statul arată că anul trecut au fost 304 astfel de cazuri. Organizația „Salvați Copiii” susține însă că 4 la sută dintre copiii din țară ar fi puși să muncească de cei din familie.

George Roman, director de programe „Salvați Copii”: „Am identificat o situație care pare să rămână neschimbată de acum 24 de ani. Atunci vorbeam despre aproximativ 140.000 de copii care erau trimiși de părinți să muncească pentru bani, pentru a acoperi nevoile familiei, iar acum conform acestui studiu, ciferele absolute, tot de 100.000-150.000 de copii vorbim.”

În cazurile depistate de autoritățile responsabile, s-a început urmărirea penală doar în 12 situații.

Ce prevede Codul Penal:

(1) Părintele său persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

România are și o lege care îi pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an pe părinții care îi împiedica pe copii să meargă la școală dar până acum niciun dosar nu s-a finalizat cu o astfel de sancțiune.

Sursa: StirilePROTV

RECLAMĂ
Articolul precedentO bătrânică din Galați a fost jefuită. I s-a spus că nora ei este grav rănită și a rămas fără niciun ban
Articolul următorMulți ar spune că e greu cu unul, dar Georgiana are 20 de copii! Doar soțul lucrează, ține singur toată familia. Unde muncește bărbatul..—>