Mihai Rotaru a vorbit despre demiterea lui Ivaylo Petev de la Universitatea Craiova. Replică pentru Gigi Becali după ce a spus că îl vrea pe Mitriță.
Mihai Rotaru a negat că Ivaylo Petev va fi dat afară de la Universitatea Craiova. Patronul „leilor” l-a ironizat pe Gigi Becali. Vești de ultimă oră din Bănie aflate de FANATIK.
Mihai Rotaru neagă faptul că Ivaylo Petev va fi demis de la Universitatea Craiova: „Nu am discutat cu absolut nimeni”
FANATIK l-a contactat pe patronul Universității Craiova pentru a afla mai multe detalii despre situația antrenorului bulgar: „Este adevărat ca l-ați demis pe Ivaylo Petev?”.
Mihai Rotaru a răspuns fără să stea pe gânduri: „Nu am discutat cu absolut nimeni nici aseară și nici în cursul zilei de astăzi. Și nici nu am programată vreo discuție pentru după-amiaza aceasta”.
Petev mai are contract cu Universitatea Craiova până la 30 iunie 2026, iar antrenorul are o clauză de reziliere considerabilă, mai exact 200.000 de euro.
Gică Craioveanu e convins că bulgarul va fi dat afară
Gică Craioveanu e de părere că Ivaylo Petev nu mai are viață lungă la Universitatea Craiova: „Așa am auzit, Ivaylo Petev va fi demis. Nu e o surpriză. Obiectivele sunt ratate. Mike (n.r.- Mihai Rotaru) era foarte supărat”.
Fostul președinte de onoare al Universității Craiova a vorbit și despre variante de înlocuire: „Eu am auzit de un antrenor străin și de Costel Gâlcă. E foarte profesionist (n.r- Gâlcă)”. Ivaylo Petev a reușit doar 26 de puncte din 45 posibile, un procentaj puțin peste 50% din totalul punctelor puse în joc. În 15 meciuri pe banca oltenilor, bulgarul are doar 7 victorii, a pierdut alte trei și a terminat la egalitate cinci partide.
sursa:https://www.fanatik.ro/mihai-rotaru-prima-reactie-despre-demiterea-lui-ivaylo-petev-ce-spune-despre-interesul-lui-gigi-becali-pentru-alex-mitrita-20657576