Acasă Monden „Un domn singur m-a sărutat pe obraz. A venit un bărbat și...

„Un domn singur m-a sărutat pe obraz. A venit un bărbat și m-a luat în brațe mai mult, a vrut să mă tragă așa.” Saveta Bogdan, mărturisiri neașteptate de la concerte

294
0

Saveta Bogdan a făcut dezvăluiri neașteptate despre întâmplările care s-au petrecut în cadrul concertelor sale.Saveta Bogdan este una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică populară de la noi din țară. În vârstă de 77 de ani, artista are în spate o carieră longevivă în industria muzicii populare, timp în care a încântat o mulțime de oameni cu melodiile sale.De-a lungul timpului, interpreta de muzică populară a avut numeroase spectacole în cadrul cărora a cântat cu tot dragul, oferindu-le participanților o atmosferă de senzație. Pe lângă concertele pe care le-a avut pe scenă, Saveta Bogdan a cântat și la numeroase evenimente private, acolo unde oamenii ascultau muzica sa, în compania unui pahar de alcool. Astfel, nu e de mirare că de câteva ori s-a întâmplat ca artista să fie pusă într-o situație delicată în ceea ce privește comportamentul unor bărbați.

RECLAMĂ

Artista a povestit cum, în cadrul unui concert, a fost pupată pe obraz de către un bărbat. Evenimentul se petrecea în cadrul unui restaurant și spune ea, bărbatul respectiv a pupat-o în semn de respect, neavând alte intenții.

Odată m-am dus la un spectacol, era tot așa un domn singur și m-a sărutat pe obraz. M-a sărutat din respect, nu cu alte intenții. Acolo (n.r. la concertul la care un bărbat a încercat să o pipăie) da, într-adevăr așa a fost, dar oamenii nu fac lucrurile cu răutate. Lumea în restaurant este bine dispusă .”, a explicat Saveta Bogdan, pentru WOWbiz.ro.

Ce a spus Saveta Bogdan despre momentul în care un bărbat a încercat să o pipăie la un concert

În urmă cu câțiva ani, interpreta de muzică populară s-a confruntat cu o situație neașteptată în cadrul căreia s-a simțit incomod. Vedeta a fost trasă de către un bărbat, care a vrut să o atingă mai mult decât era cazul. Pusă în fața acelei situații, artista a reacționat vehement și i-a împins mâna bărbatului respectiv.

Era un spectacol în restaurant și m-am dus printre lumea așa cum te duci de obicei. A venit un bărbat și m-a luat în brațe mai mult, a vrut să mă tragă așa. Era cu nevastă-sa și ea era geloasă. Eu i-am împins imediat mâna, altceva nu s-a întâmplat. Așa sunt ei nebuni bărbații .”, a mai povestit Saveta Bogdan.

sursa:https://www.kfetele.ro/un-domn-singur-m-a-sarutat-pe-obraz-a-venit-un-barbat-si-m-a-luat-in-brate-mai-mult-a-vrut-sa-ma-traga-asa-saveta-bogdan-marturisiri-neasteptate-de-la-concerte-20362000?utm_source=fb-post&utm_medium=kfetele&utm_campaign=https://kfetele.ro/un-domn-singur-m-a-sarutat-pe-obraz-a-venit-un-barbat-si-m-a-luat-in-brate-mai-mult-a-vrut-sa-ma-traga-asa-asa-sunt-ei-nebuni-barbatii-saveta-bogdan-marturisiri-neasteptate-de-la-concerte-20362000&fbclid=IwAR22PFju2uqiF_BmaxniOa9Z9qOo-JEsIC8oJO8Ky_zykSEbxfyk5iPEL4M

RECLAMĂ
Articolul precedentTzancă Uraganu și-a cerut scuze public, în urma ieșirii nervoase la adresa unuia dintre membrii formației sale. Promisiunea pe care artistul le-a făcut-o fanilor: „Oamenii care mă iubesc…”
Articolul următor„Căci, dacă spui o minciunică, să o păstrezi până te duci! Niciodată nu a ştiut.” Sofia Vicoveanca i-a ascuns un lucru soțului său toată viața