Acasă CoronaVirus Spania şi Italia, la un pas de carantină totală, după ce au...

Spania şi Italia, la un pas de carantină totală, după ce au depășit un milion de cazuri Covid-19

538
0

Europa se află la un pas de carantină totală. Două din cele mai afectate state de pe bătrânul continent au revenit deja la măsuri similare cu cele impuse în primăvără. Cu peste un milion de cazuri de COVID-19, Spania a reintrodus starea de urgenţă. Începând cu ora 23, spaniolii nu mai au voie să iasă din casă decât cu motive bine înemeiate. Între timp, în Italia toate restaurantele se vor închide la ora 18.00.

RECLAMĂ
  • Cu peste un milion de cazuri de COVID-19, Spania a reintrodus starea de urgenţă.
  • În Italia, restuarantele rămân deschise doar până la 6 seară, oră după care oamenii nu vor mai avea voie să mânânce nici măcar pe stradă.

Noile decizii vin în contextul în care Europa a raportat ieri un nou record de infectări: peste 465.000 de îmbolnăviri în 24 de ore.

”Am aprobat încă o dată starea de urgenţă pentru că este cel mai eficient mod de a încetini răspândirea şi a ţine virusul la distanţă”, a anunțat Pedro Sánchez, premierul Spaniei.

Este decizia luată de guvernul spaniol, după ce numărul de îmbolnăviri a trecut pragul de un milion. Instituită pentru următoarele 15 zile, stare de urgenţă ar putea fi prelungită până în aprilie.

Deşi aceasta nu presupune revenirea la o carantină totală, începând cu ora 23, spaniolii nu vor mai avea voie să iasă din casă decât cu motive bine întemeiate. Cum ar fi să meargă la muncă, să cumpere medicamente sau să îngrijească o rudă bolnavă.

Măsura va fi valabilă în toate regiunile spaniole, exceptând Insulele Canare, unde rata de infectare este mică.

Liderii regionali vor avea puterea însă să extindă starea de asediu cu o oră sau să înăsprească restricţiile de circulaţie, în cazul în care situaţia epidemiologică se înrăutăţeşte.

Nu doar Spania revine la restricţii dure, ci şi Italia.

Pentru a preveni răspândirea virusului, restuarantele din peninsulă vor rămâne deschise doar până la 6 seară, oră după care oamenii nu vor mai avea voie să mânânce nici măcar pe stradă.

Decizia vine ca o lovitură sub centură pentru restaurantele din Milano, puternic afectate de carantina din primăvară.

”Avem costuri ridicate şi venituri aproape zero. Deci o să fie un dezastru, dacă nu o să ne ajute. O să fie moartea restaurantelor din Milano”, pune Giuseppe Di Terlizzi, patron de restaurant.

Între timp, cinematografele, treatrele, piscinele şi sălile de sport se vor închide. Noile decizii vin în contextul în care Italia a doborât un nou record de îmbolnăviri. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 21.000 de cazuri de COVID-19.

Nu am introdus starea de asediu, nu este un cuvânt care să îmi placă. Dar avem o recomandare importantă pentru toţi: ar trebui să ieşiţi din casă doar pentru muncă, probleme de sănătate, studii sau motive importante”, a spus Giuseppe Conte, premierul Italiei.

Măsuri similare au fost luate şi în Belgia. Începând de astăzi, la Bruxelles toate magazinele se vor închide începând cu ora 8 iar masca va deveni obligatorie în spaţiile deschise. De asemenea, la fel ca Spania şi Franţa, vor fi introduse restricţii de circulaţie pe timpul nopţii.

sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedent„Avem o problemă în Bucureşti, e adevărat”. Anunţul premierului Orban despre locurile la ATI
Articolul următorManagerul Spitalului de Urgenţă din Craiova: „Nu staţi acasă până în ultima clipă. E foarte complicat să prinzi un loc la Terapie Intensivă!”