Acasă Stiri ROMÂNUL ANULUI 2012: Oamenii care ne-au făcut MÂNDRI că suntem români. IATĂ...

ROMÂNUL ANULUI 2012: Oamenii care ne-au făcut MÂNDRI că suntem români. IATĂ propunerile noastre Mai mult: ROMÂNUL ANULUI 2012: Oamenii care ne-au făcut MÂNDRI că suntem români.

1016
0

În mormanul de ştiri negative despre România, apar, destul de rar şi nemeritat de puţin, oameni care schimbă reputaţia acestei ţări. Vi-i prezentăm pe cei care ne-au impresionat în 2012. Mâine, de Ziua Naţională, cel votat de voi va fi declarat de libertatea.ro drept „Românul Anului”.

Elevii de la ”Vianu”, premiați de NASA

Motive de mândrie ne dau și cei cinci elevi români de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, care au câştigat anul acesta marele premiul al unui concurs internaţional organizat de NASA. Îndrumaţi de profesorul lor de fizică, tinerii au construit un proiect amplu al unei staţii spaţiale orbitale, pe care au numit-o Aurora.

RECLAMĂ

Proiectul ar putea deveni cândva realitate, fiind o şansă pentru a deschide calea în spaţiu. Cei 5 elevi ai Colegiului National de Informatica Tudor Vianu vor pleca luna viitoare la Washington pentu a participa la festivitatea de premiere.

Datorită lor am ocupat primul loc la Olimpiada Internațională de Matematică în Europa

Cinci elevi străluciți, Radu Bumbăcea, Octav Drăgoi, Ioana Tamaș, Ștefan Ivanovici, Ștefan Spătaru, ne-au făcut să fim mândri, datorită perfomanțelor lor la concursurile internaționale de matematică. Aceștia au venit în ţară cu două medalii de aur, trei de argint şi una de bronz. Astfel, România a ocupat primul loc din Uniunea Europeană și locul 10 din 100 de țări la Olimpiada Internațională de Matematică.

Carol Eduard Novak, aur la ciclism

Carol Eduard Novak a reprezentat România la Jocurile Paralimpice de anul acesta, de la Londra. El a câştigat medalia de aur în finala de urmăriri, după ce în calificări a obţinut un nou record mondial la această disciplină. El a obșinut astfel prima medalie pentru România la Jocurile Paralimpice 2012 de la Londra.

Românca Alina Barbu, merite deosebite în cercetarea științifică

O româncă a fost premiată la Berlin cu ”Green Talents” de guvernul german pentru merite deosebite în cercetarea științifică, premiul fiindu-i înmânat de Annette Schavan, Ministrul Federal al Educației și Cercetării. Alina Barbu a fost printre câștigătorii competiției la care au participat 403 candidati din 69 de tari. Are de 31 de ani, este doctor în chimie și urmează în prezent un stadiu postdoctoral în Finlanda.

Mircea Cărtărescu, nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură

Mircea Cărtărescu s-a aflat anul acesta pe lista scurtă a nominalizaților la Premiul Nobel pentru Literatură de anul acesta. Autorul volumelor „De ce iubim femeile”, trilogia „Orbitor”, „Nostalgia” şi „Zen. Jurnal 2004-2010”, are o cotă de 25/1 la câştigarea Nobelului literar în 2012, conform britanicilor agenţiei britanice Ladbrokes, informează evz.ro.

Corneliu Băneasa Birtok este un inventator din Deva care a ieşit în evidenţă în ultimii ani, dar cel mai puternic în noiembrie 2012, atunci când invenţia sa era medalitată cu aur la Salonul de la Geneva.

Inventatorul genial din Deva. Datorită lui, maşinile consumă mai puţin carburant

Corneliu Băneasa Birtok este un inventator din Deva care a ieşit în evidenţă în ultimii ani, dar cel mai puternic în noiembrie 2012, atunci când invenţia sa era medalitată cu aur la Salonul de la Geneva.

Băneasa Birtok, un inginer mecanic din Deva, a inventat cu filtru cu ajutorul căruia maşinile consumă cu 10 până la 15% mai puţin carburant decât în mod normal.

Filtrul lui Băneasa Birtok are deja certificat de conformitate de la Registrul Auto Român. După ce a instalat filtrele pe maşinile prietenilor, Corneliu a avut parte şi de propuneri extrem de interesante. În judeţul Alba, există cinci autobuze care au fost dotate cu filtre produse de inginerul român.

Poliţist anonim, elogiat în Finlanda

Un poliţist român, al cărui nume nu a fost făcut public, a devenit un adevărat erou în Finlanda după ce a ajutat autorităţile din acest stat nordic să reducă rapid numărul de infracţiuni de care se făceau vinovaţi românii.

„Poliţistul român este tot ceea ce ne puteam dori: este competent, activ şi stăpâneşte limbile străine. Datorită lui fluxul de informaţii între Helsinki şi Bucureşti este mai rapid şi de o calitate mai bună. Ne ajută să folosim mai bine timpul în multe feluri şi ne gândim mereu cum să îi folosim mai bine prezenţa”, a spus inspectorul-şef Kari Niinimaki, citat de RFI România.

În primul rând, poliţistul a reuşit să îi convingă pe cerşetorii români să renunţe să facă asta în Finlanda. Circa 80% dintre cerşetorii români care se aflau în statul nordic au renunţat la această activitate ori au părăsit ţara.

Autorităţile din Helsinki l-au folosit pe acest poliţist şi pentru reducerea numărului de infracţiuni comise de români. Poliţia estimează că circa 40% din infractiuni în Finlanda sunt făcute de străini, şi dintre aceştia, aproximativ 25 % sunt de origine romană.

Cea mai mare surpriză a României la Jocurile Olimpice

Alin Moldoveanu este românul care a câştigat, la Jocurile Olimpice de la Londra 2012, medalia de aur la proba de puşcă aer comprimat 10 metri. Înainte de Jocuri, românul era în afara Top 20 mondial la această disciplină. Cu o concentrare exemplară, românul a reuşit să îşi egaleze şi să îşi depăşească puternicii adversari din finala olimpică.

sursa: libertatea.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentCraiova. Auchan a cumpărat Real
Articolul următorAsa ceva n-ai mai vazut niciodata! Campionii Romaniei spun de ce-si iubesc tara!