Acasă Stiri Percheziții DIICOT în patru județe, la mai multe penitenciare, într-un dosar de...

Percheziții DIICOT în patru județe, la mai multe penitenciare, într-un dosar de trafic de droguri. Cum ajungeau substanțele stupefiante la deținuți

265
0

Percheziții DIICOT în patru județe, la mai multe penitenciare, într-un dosar de trafic de droguri. Cum ajungeau substanțele stupefiante la deținuți.

RECLAMĂ

Percheziții DIICOT în patru județe, la mai multe penitenciare, într-un dosar de trafic de droguri. Cum ajungeau substanțele stupefiante la deținuți. DIICOT a anunțat 22 de percheziții în Galați, Brăila, Giurgiu și Vrancea, inclusiv la trei penitenciare, anchetatorii vizând o structură infracțională specializată în introducerea de droguri în închisori.

Percheziții DIICOT în patru județe

Drogurile erau impregnate în foi de hârtie și aduse deținuților cu ocazia vizitelor făcute de apropiați, potrivit anchetatorilor. ”La data de 25.05.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi – Serviciul Antidrog şi ai poliţiştilor de penitenciar din Galaţi, Brăila şi Bucureşti efectuează 22 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Galaţi, Brăila, Giurgiu şi Vrancea, inclusiv la trei unităţi de penitenciar, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi efectuare fără drept de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive”, a transmis DIICOT, conform News.ro.

Din anchetă reiese că spre finele anului 2022 într-un penitenciar a fost creată o structură infracțională specializată în introducerea drogurilor de mare risc în închisori, contra unor sume importante de bani. Totodată, o parte dintre droguri au fost introduse în închisori prin intermediul deținuților care erau transferați în momentul în care cereau soluționarea diverselor probleme legale pe care le aveau de rezolvat în judecătoriile din țară.

Drogurile rămân o mare problemă în România, astfel că la începutul lunii mai polițiștii au arestat trei cetățeni străini în momentul în care se prezentau să ridice un colet cu droguri pe care intenționau să le vândă în cadrul unui festival desfășurat la Mamaia. ”Reținerile au fost rezultatul unui dosar pentru trafic internațional de droguri de risc și mare risc, trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, instrumentat de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Constanța împreună cu procurorii DIICOT”, a transmis DIICOT.

Traficanții de droguri dețineau cantități mari de ketamină, MDMA și canabis, pe care doreau să le vândă. ”În cauză s-a reținut faptul că bănuiții ar fi deținut cantități de droguri de risc și mare risc (ketamină, MDMA și canabis), în scopul comercializării în cadrul unui festival ce s-a desfăşurat în staţiunea Mamaia, judeţul Constanța”, mai preciza DIICOT.

Coletul ar fi fost expediat din Spania, iar drogurile urmau să fie vândute pe litoral la un festival. Inculpații au fost prinși în flagrant chiar atunci când încercau să-și ridice pachetul. ”Inculpații au fost prinși în flagrant, de către organele de urmărire penală, în timp ce ridicau un colet, expediat din Spania, conținând cantitățile de aproximativ 49 grame rezină de canabis, 58 de grame ketamină și MDMA, 22 grame ketamină și 18 grame MDMA, destinate comercializării. Asupra a doi dintre inculpați au fost identificate cantități de canabis.

În cursul zilei de 05.05.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanţa. Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmitea DIICOT.

O situație similară s-a înregistrat pe 29 aprilie 2023, când mai mulți bărbați au fost prinși cum transportau droguri, tot pentru a le vinde pe litoralul românesc. ”În cauză s-a reținut că, inculpații au transportat, depozitat și deținut droguri de risc și de mare risc, în scopul comercializării în cadrul unui festival ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanța. De asemenea, la data de 29.04.2023, unul dintre inculpaţi a fost prins în flagrant în timp ce comercializa 50 de comprimate de ecstasy.A fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, fiind identificate și ridicate cantităţile de 141 comprimate de ecstasy , 26 de grame cocaină, 3 grame de ecstasy, 85 grame de canabis, 5 grame de ketamină și 2 grame de rezină de canabis precum şi sumele de 2.800 lire sterline, 6.000 lei, 3.500 de euro și 170 dolari. În cursul zilei de mâine, 01.05.2023, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa cu propunerea de arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile”, mai explica DIICOT.

sursa:https://www.fanatik.ro/perchezitii-diicot-in-patru-judete-la-mai-multe-penitenciare-intr-un-dosar-de-trafic-de-droguri-cum-ajungeau-substantele-stupefiante-la-detinuti-20397205

RECLAMĂ
Articolul precedentȘtirea MOMENTULUI la Farul — Hagi a luat încă o decizie importantă pentru viitor. Ciprian Marica a confirmat:
Articolul următor”De ce mă înjuri, mă?” Jador, schimb dur de replici în trafic! Întregul moment a fost filmat și a ajuns pe internet