Acasă STIRI SPORTIVE Oana Manea se RETRAGE din handbal!

Oana Manea se RETRAGE din handbal!

454
0

Oana Manea a decis să spună adio carierei de jucătoare de handbal. CSM București, clubul la care a activat în ultima perioadă, a organizat o festivitate cu ocazia acestui moment din viața jucătoarei. Oana Manea a evoluat pe postul de pivot timp de 18 ani.

RECLAMĂ

Oana Manea a primit din partea clubului CSM București, prin intermediul Gabrielei Szabo, directorul general al grupării, tricoul cu numărul 22 pe care l-a purtat, înrămat, și o plachetă. La festivitate au fost prezente jucătoarele echipei bucureștene, în frunte cu Cristina Neagu.

Oana Manea a decis să nu mai activeze în lumea handbalului. ”Ştiam că va urma finalul, m-a emoţionat acest moment, nu mă aşteptam să primesc acest dar minunat. A fost cea mai mare bucurie când am venit la CSM, voiam să vin acasă, nu mă gândeam că voi face performanţă în oraşul în care m-am născut, a fost ceva incredibil să câştig Liga Campionilor. Nu cred că voi rămâne în lumea handbalului, vreau să fac cu totul altceva, vreau să învăţ alte lucruri. Acum, cel mai important este pentru mine familia, sper şi îmi doresc enorm să fiu mamă”, a spus Oana Manea cu acest prilej.

Oana Manea s-a retras după o carieră de 18 ani. Pivotul în vârstă de 34 de ani a evoluat la cel mai înalt nivel. Timp de 12 ani a îmbrăcat tricoul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea. Între 2013 și 2014 a jucat la Krim Ljubljana, iar de cinci ani era componentă a echipei CSM București.

Cu CSM București, Oana Manea a cucerit cea mai importantă competiție europeană, Liga Campionilor, în 2016. Fostul pivot mai are în palmares 12 titluri de campioană națională, patru Cupe ale României și patru Supercupe ale României. Cu Oltchim Râmnicu Vâlcea a cucerit Cupa Cupelor, în 2012.

Oana Manea a îmbrăcat de 193 de ori tricoul echipei naționale a României (433 de goluri), cu care a câștigat medaliile de bronz la Campionatul Mondial din 2015 și la Campionatul European în 2010.

Sursa: Digi Sport

RECLAMĂ
Articolul precedent❗ ❗ NEWS ALERT: Craiova și-a găsit atacantul cu care va ataca titlul și Europa! Și-a anunțat intențiile în direct la TV „Vreau să joc în cupele europene!”
Articolul următorRevoluție la AC MILAN!