Acasă Stiri O polițistă a încasat o bătaie zdravănă de la nevasta unui coleg,...

O polițistă a încasat o bătaie zdravănă de la nevasta unui coleg, chiar în sediul Serviciului Independent de Reținere și Arestare Preventivă, din cadrul Poliției Capitalei, iar șefii victimei au pus batista pe țambal, ca să nu fie nevoiți să dea explicații în cazul de ultraj.

4687
0

O polițistă a încasat o bătaie zdravănă de la nevasta unui coleg, chiar în sediul Serviciului Independent de Reținere și Arestare Preventivă, din cadrul Poliției Capitalei, iar șefii victimei au pus batista pe țambal, ca să nu fie nevoiți să dea explicații în cazul de ultraj.

RECLAMĂ
  • O polițistă a fost bătută chiar în sediul Arestului Central, de nevasta geloasă a unui coleg
  • Păruiala cu iz de ultraj ar fi fost mușamalizată de șefi
  • „În curând vom afla că o polițistă a fost violată în sediul IGPR, pe canapeaua din anticamera inspectorului general”, a fost reacția unui lider de sindicat

Incidentul șocant a avut loc, potrivit unui lider de sindicat, joia trecută, în jurul orei 23.00, când nevasta unui polițist de la Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă a intrat în sediu ca la ea acasă și a păruit-o pe o colegă a soțului. „Joia trecută, în jurul orelor 23.00, o doamnă geloasă a pătruns nestingherită în sediul Serviciului Independent de Reținere și Arestare Preventivă, s-a deplasat la etajul doi, unde se află birourile personalului și a aplicat o corecție fizică unei polițiste pe care o bănuia că are o relație cu iubitul/concubinul/soțul său, care și el este lucrător de poliție la același serviciu. Deși șefa SIRAP, doamna comisar de poliție Nitulescu Elena Casandra a fost anunțată despre eveniment, domnia sa în loc să anunțe parchetul despre ultrajul produs asupra unui subordonat, a preferat să facă presiuni asupra polițistei, spunându-i: Hai să o lăsăm așa…”, a afirmat liderul de sindicat Lucian Matei.
Astfel, cazul a fost mușamalizat, iar la Parchet nu s-a înregistrat nicio plângere pentru ultraj. „Felicitări, doamna comisar! Ați dat dovadă că vă pasă de soarta subordonaților! Din partea mea, aveți tot sprijinul pentru a fi numită inspector general al poliției române. Mai rămâne să vedem ce facem cu prăpăditul ăla de articol 267 Cod Penal care spune că trebuia să sesizați de îndată ce aflați despre această faptă, organele de urmărire penală competente. Dacă asta este atitudinea tuturor ofițerilor cu funcții de conducere, înseamnă că în curând vom afla că o polițistă a fost violată în sediul IGPR, pe canapeaua din anticamera inspectorului general!”, a mai scris, pe un site de socializare, Lucian Matei, întrebându-se retoric dacă procurorii se vor sesiza din oficiu în aces caz uluitor.

sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/amantlac-pumni-si-paruiala-in-sediul-politiei-capitalei-o-agenta-a-fost-tavalita-de-nevasta-unui-coleg-iar-sefii-au-musamalizat-cazul-de-ultraj-261119.html?fbclid=IwAR05TuHBErcbHm4AhsUFVTyokOYm6cZtv0XAoAe37_q2kJjAFEU4Q0cM3l4

RECLAMĂ
Articolul precedentAnamaria Prodan, vizită secretă în România! Alături de cine a fost surprinsă, când toată lumea o credea în Dubai
Articolul următorAdrian Mutu, chemat la discuții de suporterii lui U Craiova 1948! Mititelu Jr. anunță că ia măsuri după seria slabă