Acasă STIRI SPORTIVE Nistor a dat tonul petrecerii din vestiar! Cum a sărbătorit Craiova victoria...

Nistor a dat tonul petrecerii din vestiar! Cum a sărbătorit Craiova victoria mare contra lui FCSB

365
0

Nistor a dat tonul petrecerii din vestiar! Cum a sărbătorit Craiova victoria mare contra lui FCSB

Golurile lui Alexandru Cicâldău și Dan Nistor au făcut diferența, iar jucătorii Craiovei au declanșat sărbătoarea imediat după meci, în vestiar.

RECLAMĂ

„Hei, hei, hai Știința!”, au scandat oltenii în vestiar. Nistor a dat tonul, iar Marius Constantin a fost printre cei mai euforici, bătând cu palmele în masă.

„Să se audă-n toată țara strigătul nostru de luptă”, a scris Universitatea Craiova, pe Facebook.

Universitatea Craiova a relansat lupta la titlu

Alexandru Cicâldău a deschis scorul în minutul 38, cu un „no look” gol de toată frumusețea. Internaționalul român a transformat superb centrarea lui Bogdan Vătăjelu. Același Vătăjelu a fost eliminat în startul reprizei secunde, în minutul 54, după ce a încasat al doilea cartonaș galben. Fundașul lateral l-a lovit cu pumnul pe ascuns pe Octavian Popescu, dar Istvan Kovacs a fost pe fază și l-a sancționat pe oltean.

Dan Nistor a majorat avantajul Craiovei în minutul 63, când șutul său a fost respins în poartă de Andrei Vlad, care a încercat să respingă cu o singură mână. A fost momentul în care FCSB a căzut la pământ. S-a terminat 2-0 pentru Universitatea Craiova, după o prestație perfectă a oltenilor.

De notat că FCSB a jucat în superioritatea numerică din minutul 54, când Vătăjelu a fost eliminat, dar oaspeții n-au expediat niciun șut spre poartă din acel moment.

În urma acestui rezultat, CFR Cluj rămâne lider în Liga 1, cu 41 de puncte. FCSB se află pe locul 2, cu 39 de puncte, dar cu două eșecuri la rând în play-off. Universitatea Craiova reușește să adune șase puncte din „dubla” cu CFR Cluj și FCSB, astfel că oltenii ajung la 37 puncte și relansează lupta pentru titlu.

sursa: https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/nistor-a-dat-tonul-petrecerii-din-vestiar-cum-a-sarbatorit-craiova-victoria-mare-contra-lui-fcsb-1081547

RECLAMĂ
Articolul precedent”În zece, am jucat mai bine!” Declarația surprinzătoare a lui Ouzounidis, după meciul cu FCSB
Articolul următorAntonia, imaginea senzualității. Artista și-a etalat picioarele interminabile într-o rochie extrem de scurtă