Acasă STIRI SPORTIVE Mititelu vrea la Severin, FRF îl trimite la Petroşani

Mititelu vrea la Severin, FRF îl trimite la Petroşani

456
0
Adrian Mititelu a anunţat, printr-un comunicat postat pe www.fcuniversitatea.ro, că meciul dintre FC Universitatea şi ASA Târgu Mureş se va disputa la Drobeta Turnu Severin.

Potrivit comunicatului, partida programată pentru sâmbătă, ora 17, se va disputa la Severin, iar FRF a fost deja înştiinţat cu privire la acest lucru. “Decizia Comisiei de Disciplină a FRF cu privire la sancţionarea clubului Universitatea Craiova cu patru etape de suspendare a dreptului de a organiza meciurile pe teren propriu este una nelegală, discriminatorie şi este supusă căilor de atac prevăzute de lege, ea fiind deja contestată, şi nu este executorie! Prin urmare, punerea în aplicare a unei sentinţe supuse căilor de atac şi care nu are caracter executoriu reprezintă abuz în serviciu. Încă de la începutul campionatului, Federaţia Română de Fotbal, prin influenţa inculpatului Sandu Mircea, a exercitat presiuni pe majoritatea organismelor FRF pentru a da decizii nedrepte şi nelegale împotriva clubului de fotbal Universitatea Craiova. Aceste acţiuni se înscriu în lungul şir de abuzuri şi nedreptăţi făcute la adresa clubului, create cu scopul vădit de distrugere a acestuia. Disputarea meciurilor echipei Universitatea Craiova pe un alt stadion decât pe cel din Craiova sau Severin este făcută cu scopul de a diminua semnificativ imaginea clubului, aportul suporterilor şi, nu în ultimul rând, veniturile financiare ale echipei”, se mai arată în comunicat.

RECLAMĂ

Potrivit fanatik.ro, FRF a decis ca meciul să se dispute, într-un final, la Petroşani.

RECLAMĂ
Articolul precedentGorj: Bebeluş de două luni, în stare gravă
Articolul următorDolj: Şef din Inspectoratul pentru Controlul în Transportul Rutier, reţinut după ce ar fi luat mită