Acasă STIRI SPORTIVE Marius Barcan, noul director de la SCM Craiova

Marius Barcan, noul director de la SCM Craiova

744
0

După ce concursul pentru şefia SCM Craiova, organizat luna trecută, nu a avut nici un câştigător, reprezentanţii municipalităţii au decis să-l trimită în fruntea clubului pe cunoscutul om de handbal Marius Barcan, conform unor surse.

RECLAMĂ

Fost campion şi câştigător al Cupei României cu echipa de handbal CS Universitatea Craiova, Marius Barcan este membru în Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal.

A făcut parte din loturile naţionale ale României, iar după încheierea carierei de jucător a fost arbitru, apoi observator în Liga Naţională.

În prezent, lucrează în cadrul Primăriei Craiova, la Direcţia Servicii Publice.

Marius Barcan ar urma să vină la SCM Craiova chiar de astăzi, cu delegaţie de primar, iar Petrişor Albu, cel care avea atribuţii de director după plecarea lui Victor Lazarciuc, va reveni pe postul de inspector-şef, ocupat prin concurs.

Reamintim că pe 12 februarie 2015 a avut loc concursul pentru postul de director la SCM Craiova. Cinci candidaţi şi-au depus dosarele, dar la proba scrisă s-au prezentat doar patru, Alexandra Popescu, Ion Cismaru, Petrişor Albu şi Horaţiu Stănescu. Bogdan Pâncu a lipsit.

Niciunul dintre candidaţi nu s-a calificat pentru etapa finală, interviul, pentru că nu au obţinut punctaj de trecere, 70 de puncte.

Candidaţii au obţinut între 26 şi 33 de puncte, dar s-au plâns că subiectele nu au avut legătură cu postul scos la concurs şi că unul dintre cele cinci subiecte era dintr-o lege abrogată. Pentru acesta din urmă, comisia şi-a recunoscut vina şi a dat punctaj maximum, 20 de puncte, celor patru concurenţi. sursa: gds.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentElena Udrea ajunge iar după gratii. Fostul ministru a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile
Articolul următorNicolae Tilihoi: „La Craiova, iubirea este pe fapte“