Acasă Life Style Judecătorii s-au pronunțat în procesul Mădălinei Apostol! Cu ce probleme se confruntă...

Judecătorii s-au pronunțat în procesul Mădălinei Apostol! Cu ce probleme se confruntă șatena, după ce a fost condamnată penal

202
0

Mădălina Apostol a ajuns din nou în fața magistraților. Cea au hotărât aceștia și ce a adus-o pe șatenă din nou în sala de judecată. Iubita lui Nick Rădoi a fost condamnată, în trecut, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.În urmă cu mai bine de doi ani, Mădălina Apostol a provocat un accident rutier, pe Autostrada Soarelui. Aceasta s-a urcat la volan sub influența alcoolului, lovind un parapet. Pentru acaeastă faptă, șatena a fost condamnată la la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.960 lei (180 zile-amendă x 22 lei) pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

RECLAMĂ

Judecătorii s-au pronunțat în procesul Mădălinei Apostol! Cu ce probleme se confruntă șatena

Pe portalul instanțelor de judecată, apare un nou proces ce are ca obiect: „Pretenții”. Mădalina Apostol fiind chemată în garanție. Magistrații Judecătoriei Sectorului 3 au respins cererea, astfel șatena a scăpat „basma curată” în prima instanță, pe fond.

Firma care a intentat procesul a făcut a contestat decizia magistraților, astfel a făcut apel, iar numele Mădălinei Apostol apare de această dată ca Intimat (pârât), alături de numele unei alte femei, cu aceeași calitate în proces.

Norocul a fost și de această dată de partea Mădălinei Apostol, apelul a fost respins, ca nefondat. Reclamantul mai are însă o șansă, se poate folosi de o nouă cale de atac, mai exact poate formula recurs în termen de 30 de zile de la pronunțarea soluției.

„Solutia pe scurt: Respinge apelul, ca nefondat. Obligă apelanta să achite intimatei suma de 4000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă. Pronunţată astăzi, 29 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”

sursa: https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/judecatorii-sau-pronuntat-in-procesul-madalinei-apostol-cu-ce-probleme-se-confrunta-satena-dupa-ce-a-fost-condamnata-penal-332456.html

RECLAMĂ
Articolul precedentImagini exclusive cu Cristina Pucean, după despărțirea de Bogdan de la Ploiești. Când, unde și cu cine am surprins-o pe celebra dansatoare
Articolul următorO mondenă de la noi a ajuns de urgență la spital! Neatenția a trimis-o direct în sala de operații