Acasă STIRI SPORTIVE Ion Crăciunescu, verdict la faza care a decis meciul U Craiova 1948...

Ion Crăciunescu, verdict la faza care a decis meciul U Craiova 1948 – FCSB + ce a fost ”jenant” în Bănie

375
0

Lovitura de la 11 metri a fost acordată după intervenția asistentului Romică Bîrdeș, care i-a semnalat arbitrului central Iulian Călin, care lăsase jocul să continue, că intrarea lui Bradley Diallo asupra lui Valentin Crețu a fost neregulamentară.

RECLAMĂ

Ion Crăciunescu, verdict la faza care a decis meciul U Craiova 1948 – FCSB

Prezent în studioul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport, după meci, fostul mare arbitru internațional Ion Crăciunescu a transmis că decizia de a acorda penalty a fost corectă.

Da, a fost penalty. Crețu a fost șmecher, dar celălalt (n.r. Bradley Diallo) a fost opusul lui șmecher. Cum să te duci direct în el, așa? Dacă un jucător, din neglijență, lovește în piciorul adversarului, cum să-mi reconsider poziția? Diallo, în loc să-l tatoneze, se duce cu piciorul lui stâng și-l lovește pe Crețu”, a transmis Ion Crăciunescu.

Adrian Mutu, în schimb, nu a fost nici pe departe de acord cu opinia lui Ion Crăciunescu și a criticat arbitrajul de la Craiova, pe care l-a numit ”o rușine” și ”șmecheresc”.

Penalty-ul a fost foarte ușor acordat, arbitrajul ăsta șmecheresc îl știu și eu, am jucat fotbal atâția ani. Când dai penalty într-un asemenea moment trebuie să fie clar, nu 50-50. A fost un arbitraj șmecheresc, ne-a tăiat toate acțiunile de atac încă de la început. Ăsta e un joc de contact, nu poți juca cu mâinile legate.

Cunosc arbitrajul șmecheresc, nu am venit ieri în fotbal. Împotriva noastră au fost date foarte, foarte ușor penalty-urile. Probabil deranjăm, suntem o nou-promovată. Suntem atipici, ne place să jucăm fotbal. Recunosc aceste lucruri, recunosc acest arbitraj și mi se pare ridicol ce se întâmplă. Bine că n-a mai dat un penalty după finalul meciului, să se termine 2-0”, a declarat Adrian Mutu.

Ion Crăciunescu, despre jocul lui U Craiova 1948: ”Jenant”

Dacă decizia decisivă a arbitrului a fost confirmată de Ion Crăciunescu, fostul mare arbitru a desființat prestația echipei lui Adrian Mutu, pe care a catalogat-o drept ”jenantă”.

Dacă ne uităm la ce joacă cei de la Craiova… Iertați-mă, dar e jenant, nu că FCSB-ul a strălucit. Am văzut niște greșeli… Să mă ierte, dar parcă se luptau cu mingea. Unii parcă erau în luptă cu mingea, cum s-o îmblânzească”, a transmis Ion Crăciunescu.

După rezultatul din Bănie, U Craiova 1948, formație care a ajuns la cinci meciuri consecutive fără succes, este pe locul 12 în Liga 1, cu opt puncte acumulate în nouă runde, în timp ce FCSB a urcat pe poziție de play-off, a cincea, cu 15 puncte.

sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/ion-craciunescu-verdict-la-faza-care-a-decis-meciul-u-craiova-1948-fcsb-ce-a-fost-jenant-in-banie-1276699?fbclid=IwAR0zYqY0CW8rycH6_SIqAPJSq6TrIGu2-7d9GVQRY6Po-x3RHhqmgNMuI8U

RECLAMĂ
Articolul precedentO femeie a murit la recepția unei pensiuni din Sinaia, după ce a fost lovită de partenerul său
Articolul următorMutu, un car de nervi după înfrângerea cu FCSB: „Un arbitraj șmecheresc, o rușine!”