Imaginile pe care oltenii le aşteptau de 35 de ani! “Nebunie” pe Ion Oblemenco după ce Craiova a făcut eventul

0
olteni-2

S-a declanşat “nebunia” pe stadionul Ion Oblemenco, după ce Universitatea Craiova a făcut eventul. După cucerirea Cupei României, dramatic, tot cu U Cluj, la loviturile de departajare, oltenii au umilit aceeaşi U Cluj în “finala” de titlu, învingând-o cu 5-0!

David Matei, Al Hamlawi, o “dublă”, Anzor şi Luca Băsceanu au înscris golurile oltenilor în “finala” cu U Cluj, care s-a terminat cu un scor incredibil. (IMAGINI ÎN GALERIA FOTO)

“Nebunie” pe Ion Oblemenco, după ce Universitatea Craiova a reuşit eventul!

Imediat după fluierul de final, oltenii au făcut hora pe teren şi au petrecut alături cu fanii. “Campionii, campionii!”, au cântat atât jucătorii, cât şi fanii.

Universitatea Craiova a reuşit primul titlu de campioană după o pauză de 35 de ani! A fost un event atunci, venind şi acum altul, la 35 de ani distanţă.

Craiova a început sezonul cu Mirel Rădoi pe bancă, Filipe Coelho preluând ulterior echipa şi reuşind performanţa pe care suporterii olteni o aşteptau de 35 de ani.

Sursa: Imaginile pe care oltenii le aşteptau de 35 de ani! „Nebunie” pe Ion Oblemenco după ce Craiova a făcut eventul – Antena Sport

Lasă un răspuns