Patronul FCSB, Gigi Becali, s-a declarat dispus să achite clauza de cumpărare a mijlocaşului Universităţii Craiova, Alex Cicâldău, de 7 milioane de euro. Impresionat de evoluţiile jucătorului Ştiinţei la Euro U21, Becali spune că ar fi dispus să plătească această sumă pentru a-l transfera, dar numai în cazul în care ar vinde un alt jucător de la FCSB.
Singurul jucător a cărui clauză mă gândesc să o plătesc e Cicâldău. Are 7 milioane de euro. Nu îl lasă impresarul să schimbe clauza. Dacă îl vând pe Florinel Coman sau pe Man, mă gândesc să îi plătesc clauza de reziliere. Seamănă cu Verratti”, a spus Gigi Becali la emisiunea „Fotbal Club” de la Digisport.
Cicâldău este monitoriat de mai multe echipe din Europa, printre care Lyon, Napoli, Sevilla, Sassuollo, Standard Liege sau Galatasaray.
Sursa: Lupa