Gabi Tamaş este foarte aproape de o revenire în fotbalul românesc. Fostul internaţional se află în negocieri cu ASA Târgu Mureș, unde ar urma să ocupe o funcție în conducerea clubului.
Potrivit jurnalistului Emanuel Roșu, Tamaş e gata să-şi dea acordul, mai ales că formaţia din Târgu Mureş are ca obiectiv promovarea în viitorul sezon.
Gabi Tamaş s-a implicat în ultima perioadă în mai multe proiecte TV, după ce a decis să se despartă de Concordia Chiajna, unde avea funcţia de director sportiv. Tamaș are un CV important ca fotbalist. A început fotbalul profesionist în 1999, la FC Brașov, echipa orașului său natal, apoi a jucat pentru cluburi din România, Turcia, Rusia, Spania, Franța, Anglia și Israel.
Pentru naționala României, Gabi Tamaș a adunat 67 de selecții și a marcat trei goluri.
Sursa: Gabi Tamaş revine în fotbalul românesc. Cu ce echipă bate palma – Antena Sport