Acasă STIRI SPORTIVE EXCLUSIV Comitetul Executiv al FRF a amânat cazul lui CSU Craiova, care...

EXCLUSIV Comitetul Executiv al FRF a amânat cazul lui CSU Craiova, care a cerut oficial schimbarea numelui în „Universitatea Craiova”

942
0

CSU Craiova a înaintat pe 11 iunie o cerere oficială către FRF prin care cere schimbarea numelui în Universitatea Craiova. Oltenii sperau ca măsura să fie adoptată oficial chiar în Comitetul Executiv de astăzi, însă cazul a fost amânat.

RECLAMĂ

Cazul Craiova a fost amânat pentru ședința viitoare a CEx, când ar urma să fie prezentate și punctele de vedere juridice ale LPF și FRF în această speță.

UPDATE 16:30

Comitetul Executiv al FRF este încă în desfășurare. Vom reveni cu detalii la final.

Știrea inițială:

Gală Răzvan Burleanu: După două ore de la început, s-a încheiat şi evenimentul de la FRF.

Oficialii echipei din Liga 1 au prezentat în adresa respectivă mai multe motive pe baza cărora solicită ca din sezonul viitor să participe sub denumirea „ Universitatea Craiova”.

PE CE SE BAZEAZĂ CEREREA OLTENILOR:

„ CS U Craiova are un contract de licență cu Club Sportiv „Universitatea Craiova” privind marca”
”Clubul Sportiv Universitatea Craiova deține atât marca înregistrată „Universitatea Craiova”, cât și marca notorie „Universitatea Craiova”, așa cum reiese din Sentința Civilă 1351/2015, pronunțată de Tribunalul București și confirmată prin ÎCCJ prin decizia 1313/2017”
„Nu există nicio altă marcă „Universitatea Craiova” înregistrată la OSIM, întrucât Club Sportiv Universitatea Craiova s-a opus îm justiție”

FRF a cerut poziția LPF

Având în vedere că este vorba de o echipă din Liga 1, FRF a făcut o adresă către LPF în care a cerut punctul de vedere al forului condus de Gino Iorgulescu.

Pentru moment, Liga nu a dat niciun răspuns, iar cererea a rămas în stand-by. Problema se va dezbate în Comitetul Executiv al FRF, care începe la ora 12:00, dar sursele GSP.RO susțin că este greu ca o decizie să fie luată azi.

CSU CRAIOVA ARE MARCA, NU ȘI PALMARESUL!

LPF a rămas datoare și cu răspunsurile la întrebările Gazetei Sporturilor în privința palmaresului oltenilor.

Ziarul a vrut să afle care e poziția forului lui Iorgulescu în privința deciziei din 18 iunie 2018, când Curtea de Apel a constatat definitiv și irevocabil că CSU Craiova nu are palmaresul istoric al Științei. (Aici ai motivarea deciziei).

Cu câteva luni înaintea deciziei pe palmares, LPF îi atribuise echipei înființate în 2013 titlurile și cupele alb-albastre, printr-un comunicat oficial pe site.

În acest moment, pe noul site al LPF, nu se mai poate vedea cu ce palmares sunt trecute echipele din Liga 1.

SITUAȚIA LA ZI ÎN PRIVINȚA PALMARESULUI ȘTIINȚEI, DUPĂ DECIZIA CURȚII DE APEL:

Actualul club din Liga 1 are în palmares un singur trofeu: Cupa României din 2018;
Actualul club al lui Adrian Mititelu, FC U Craiova 1948, care e în Liga a 3-a, nu are în palmares nimic, fiind o grupare înființată în 2017, pe o nouă societate;
Clubul FC U Craiova, dezafiliat în 2011 de FRF și intrat în faliment acum 5 ani, ar fi de fapt deținătorul palmaresului istoric (4 titluri și 6 Cupe). Nu există o decizie în instanță care să ateste acest lucru, dar în același timp această afirmație nici nu a fost contestată în vreun tribunal până acum.

Sursa: GSP

RECLAMĂ
Articolul precedentSolomon a hotărât cu cine merge în lupta pentru Primăria Craiova
Articolul următorInundaţiile de cod roşu au făcut prăpăd în mai multe zone din ţară