Acasă STIRI SPORTIVE Decizie istorică la Universitatea Craiova! Cum va fi ales președintele clubului după...

Decizie istorică la Universitatea Craiova! Cum va fi ales președintele clubului după ce va expira mandatul lui Sorin Cârțu

341
0

Pe modelul socios, al unor grupări din Spania sau din Germania, Universitatea Craiova a lansat pentru abonaţii săi posibilitatea de a alege viitorul preşedinte al clubului din Bănie. Astfel, fanii care îşi vor achiziţiona abonament la meciurile de pe teren propriu pentru sezonul următor vor avea ocazia să voteze următorul conducător al grupării din Bănie, în primăvara anului viitor.

RECLAMĂ

Atunci va expira mandatul lui Sorin Cârţu, cel care este în acest moment preşedintele deţinătoarei Cupei României. Următorul preşedinte va fi ales dintre cei care vor candida şi îşi vor expune programul şi obiectivele ca şi conducători ai clubului şi va avea un mandat de doi ani, un fel de perioadă experimentală, pentru ca la următoarele alegeri, mandatul să fie de 4 ani.

Decizie istorică la Universitatea Craiova: abonaţii Universitatea Craiova vor putea să aleagă preşedintele clubului, pe modelul socios

Vineri, 11 iunie, cu trei zile înainte de reunirea lotului Universităţii Craiova, va avea loc lansarea abonamentelor pentru următoarea stagiune. În jur de 7.000 de abonaţi avea Universitatea Craiova înainte de pandemie, iar aproximativ 4.000 de fani şi-au făcut abonament chiar şi pentru sezonul precedent, deşi au avut ocazia de a urmări pe arena „Ion Oblemenco” numai meciul din ultima etapă, cu Academica Clinceni.

„Abonează-te pentru noul sezon competițional și îți vei putea exercita dreptul de a vota, în perioada 14 martie 2022 – 27 martie 2022, viitorul președinte al clubului nostru, cel care va conduce destinul Universității Craiova pentru următorii 2 ani. Ne dorim ca acest nou pas în ascensiunea clubului să îl facem împreună. Pentru că Știința este echipa orașului, a comunității, în special a tuturor suporterilor și nu doar a unei singure persoane, în votul exprimat stă viitorul echipei tale de suflet. Primul mandat va avea o perioadă de 2 ani, în timp ce viitoarele mandate vor fi pentru o perioadă de 4 ani.Abonații vor putea vota atât fizic, în Craiova, cât și online, prin intermediul unei platforme dedicate special. Vom reveni în viitor cu absolut tot ceea ce înseamnă procedura de candidatură și votare, precum și cu obiectivele propuse pentru primul mandat. Începând de vineri, 11 iunie 2021, clubul Universitatea Craiova lansează abonamentele pentru sezonul competițional 2021-2022. Abonații sezonului trecut își vor putea prelungi în mod gratuit abonamentele, fiind necesară plata unei taxe de producere și procesare a cardului în valoare de 10 lei. Politica de ticketing va fi disponibilă în curând, atât pe website-ul oficial, cât și pe platformele noastre social-media” este comunicatul Universităţii Craiova.

sursa:https://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/decizie-istorica-la-universitatea-craiova-socios-abonati-presedintele-clubului-19275816

RECLAMĂ
Articolul precedent„Cine e Mamut? Unde joacă?” Ce spune Gigi Becali despre eventualul transfer al atacantului de la Universitatea Craiova
Articolul următorO fată de zece ani a aflat că mai are doar 24 de ore de trăit.