Acasă STIRI SPORTIVE Cristiano Bergodi, un car de nervi după Universitatea Craiova – Rapid 2-1:...

Cristiano Bergodi, un car de nervi după Universitatea Craiova – Rapid 2-1: ”Dezastru! Ne-am făcut harakiri!”

163
0

Rapid a pierdut, în deplasare, în fața celor de la Universitatea Craiova, scor 1-2, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului SuperLigii României.

RECLAMĂ

În urma acestui rezultat, Rapid se află pe locul al 4-lea în clasament, cu 28 de puncte. 

Cristiano Bergodi s-a enervat după eșecul din Bănie

La finalul meciului, Cristiano Bergodi și-a criticat jucătorii pentru prestația din Bănie. Oltenii au jucat în superioritate numerică încă din minutul 51, când Lyes Houri a fost eliminat. 

”La cald e normal că sunt nervi și că toată lumea e dezamăgită. Am pierdut într-un mod incredibil. În prima repriză am jucat doar noi, am dat gol în minutul 48. Au dat un gol din ofsaid, dar tot noi am fost la conducere în prima repriză. A fost un meci dificil pentru noi, dar și pentru ei.La pauză am zis că se poate câștiga dacă dai gol. Ne-am făcut harakiri (n. red. ritual japonez sinucigaș practicat de samurai în caz de înfrângere sau dezonoare). Dacă dai gol și te relaxezi…. Am primit 2 goluri! Am schimbat, nu s-a întâmplat nimic. Am jucat și 11 contra 10! E inexplicabil. E frustrant.

Am pierdut un meci pe care trebuia să îl câștigăm, mai ales după golul din minutul 48. L-am pierdut din cauza comportamentului nostru. Din punct de vedere tactic sunt anumite lucruri.. îți scade uneori ritmul. Dar am luat 2 goluri din cauza relaxării, nu e alt motiv! Sunt 2 goluri într-un meci 11 contra 10!

Cristiano Bergodi: ”Nu mi-a venit să cred! Toți suntem vinovați!

Sunt anumiți jucători, pentru ei e Mitriță, pentru noi e Săpunaru, care e un jucător exponențial din punct de vedere al experienței. Totuși e inexplicabilă această relaxare, să primești așa două goluri de la un adversar în inferioritate numerică. Asta este, ce poți să faci.

Nu mi-a venit să cred! E un harakiri din partea noastră. Trebuie să strângem rândurile. A fost și meciul cu Farul, dar astăzi a trebui să câștigăm, trebuia să ieșim la joc mai mult.

Craiova  e pe val acum, a câștigat și meciul acesta în inferioritate numerică. Moralul lor e foarte bun. Pentru noi e un dezastru din punct de vedere moral! Toți suntem vinovați, și eu, și jucătorii!”, a declarat Cristiano Bergodi.

Paul Iacob: ”Cred că era mai bine dacă Lyes Houri nu lua roșu”

La flash-interviul de după partidă, Paul Iacob (27 de ani) s-a declarat vinovat pentru golul marcat de Ștefan Baiaram în minutul 59, cel care i-a relansat în meci pe olteni. 

”A fost un al doilea duș rece (n.r. după remiza cu Farul, scor 1-1). Cred că era mai bine dacă Lyes Houri nu lua roșu. Cred că ne-am relaxat. La primul gol îmi asum toată vină. Mi-a dat mingea Mitriță printre picioare, puteam face mai mult. La penalty nu știu exact cine l-a făcut. Trebuia să gestionăm mult mai bine omul în plus. 

Cred că cei de la Craiova au făcut un meci mare, s-au apărat fantastic. Noi trebuia să facem mult mai bine. Vedem ce am greșit, o să încercăm să reparăm. Noi avem ocazii, nu reușim să marcăm, la prima ocazie ei dau gol, iar acest lucru ne afectează moralul. În 11 oameni am dominat jocul, dar determinarea lor a făcut diferența”, a spus Iacob, la flash-interviu. 

Totodată, Iacob a susținut că, în ciuda acestui rezultat și a diferenței care există între echipa sa și liderul FCSB (de 7 puncte, iar ”roș-albaștrii” au un meci mai puțin disputat), Rapid încă are șanse să cucerească titlul de campioană în acest sezon de SuperLiga. 

”Rapid nu va ieși niciodată din lupta pentri titlu. Dacă noi batem (n.r. pe CFR Cluj) și Craiova o învinge pe FCSB în runda viitoare, toate 3 vom fi acolo”, a mai spus Iacob. 

SURSA: https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/cristiano-bergodi-un-car-de-nervi-dupa-universitatea-craiova-rapid-2-1-dezastru-ne-am-facut-harakiri-2893527

RECLAMĂ
Articolul precedentMomentul care a schimbat soarta meciului! Mitriță: ”Vă omor!” Mesaj clar către selecționer: ”Vreau la EURO”
Articolul următorMihai Rotaru, euforic: ”Spiritul oltenesc a învins nebunia Giuleștiului”. Cine este geniul de la Universitatea Craiova