Acasă STIRI SPORTIVE Băluță le-a frânt inima fanilor Craiovei. Ce a spus, când a aflat...

Băluță le-a frânt inima fanilor Craiovei. Ce a spus, când a aflat că e dorit înapoi în Bănie!

487
0

„Nu m-aș întoarce pentru nimic!” Reacția lui Băluță, când a aflat că e dorit înapoi la Craiova

RECLAMĂ

UPDATE 14:00: Alexandru Băluță a afirmat că nu există nico șansă ca el să revină în această vară la Craiova.

„Nu m-aș întoarce pentru nimic. Am venit aici, mi-am dorit foarte mult să joc in străinătate. Trebuie să confirm aici, să muncesc în continuare, să nu mă dau bătut.

Ei sunt un exemplu pentru noi, pentru că sunt foarte uniți, foarte naționaliști. Asta a fost un dezavantaj pentru mine, pentru că trebuie să fii de zece ori mai bun ca ei să te bage în seama și să nu te ignore.”, a spus Băluță, la ProX.

Universitatea Craiova nu mai vrea să mai pățească ceea ce s-a întâmplat în sezonul acesta și e gata de o adevărată revoluție la nivelul lotului. Pe lângă Adrian Stoian și Florentin Matei, jucători pe care vor să-i aducă de la FCSB, oltenii vor să-l repatrieze pe Alexandru Băluță.

Ajuns la 25 de ani, Băluță a mai jucat la Craiova în perioada iulie 2014 – iulie 2018, când s-a transferat la Slavia Praga pentru 2,65 milioane de euro. În sezonul în care a evoluat pentru echipa cehă, Băluță a bifat 31 de partide (15 ca titular), a marcat de 3 ori și a dat două pase decisive.

La Craiova, în cele 4 sezoane, Băluță a jucat în 141 de meciuri oficiale și a înscris 28 de goluri. Cu echipa din Bănie, Băluță a câștigat Cupa României anul trecut.

Potrivit publicației de specialitate Transfermarkt, Alexandru Băluță are o valoare actuală de piață de 2 milioane de euro.

În acest sezon, Craiova a încheiat pe locul 4 în campionat, cu toate că la un moment dat, obiectivul echipei era titlul sau măcar Cupa României.

Sursa: Digi Sport

RECLAMĂ
Articolul precedentDouă echipe pot PROMOVA în Liga 1 în acest Weekend!
Articolul următorO nouă avertizare a meteorologilor.