Acasă Uncategorized Adriana Bahmuţeanu s-a apucat de organizat evenimente

Adriana Bahmuţeanu s-a apucat de organizat evenimente

878
0

Experienţa acumulată în perioada în care a condus Etno TV îi este de mare folos Adrianei Bahmuţeanu (38 de ani). Vedeta de la Antena 2 se ocupă, mai nou, de organizarea de spectacole.

RECLAMĂ

Primul artist care a pariat pe priceperea sa este Fuego. La 16 noiembrie, el va susţine un concert la Sala Palatului de a cărui organizare s-a ocupat Adriana Bahmuţeanu.

Adriana Bahmuteanu

Adriana Bahmuţeanu şi Fuego se cunosc de mulţi ani şi au mai colaborat şi în alte proiecte. Pentru că totul a funcţionat ca pe roate, cântăreţul şi-a dat pe mâinile Adrianei Bahmuţeanu unul dintre cele mai importante spectacole din viaţa sa, cel de la Sala Palatului, din 16 noiembrie. Vedeta de la Antena 2 nu este o novice în organizarea de spectacole.

„Va fi cel mai spectaculos concert din cariera mea de organizator. Va fi o coregrafie deosebită, iar pe scenă vom avea două orchestre. Este un concert unic, care se întâmplă o dată în viaţă, cu cele mai frumoase cântece ale lui Fuego, cu colinde. Invitată va fi Irina Loghin. În faţa televizorului nu vezi aşa ceva. Oricum, spectacolul, care începe la ora 19.00, nu se va televiza”, ne-a spus Adriana Bahmuţeanu.

În cei doi ani cât a fost manager la Etno TV, ea a pus la punct până în cele mai mici detalii concertele unor artişti de seamă, cum ar fi Nicolae Furdui Iancu, Irina Loghin sau Viorica şi Ioniţă de la Clejani. Diferenţa este că, de această dată, va organiza evenimentul prin forţele proprii.

SURSA: CLICK.RO

RECLAMĂ
Articolul precedentNicu Paleru, hărţuit de fosta soţie
Articolul următor“Bădiţă” vrea să redea Universitatea craiovenilor