Acasă Uncategorized Zgonea: Justiţia funcţionează în România. Dovadă stau condamnările de parlamentari

Zgonea: Justiţia funcţionează în România. Dovadă stau condamnările de parlamentari

702
0
Zgonea: Justiţia funcţionează în România. Dovadă stau condamnările de parlamentari

Foto: Intact Images

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, că faptul că mai mulţi parlamentari din actuala legislatură au fost condamnaţi este un lucru excepţional, care arată că justiţia funcţionează în România, arătând că speră că viitorul Parlament va fi „un pic mai curat”.
„În legătură cu faptul că au fost foarte multe condamnări, este un lucru excepţional, înseamnă că justiţia funcţionează în România, înseamnă că ne facem treaba pe acest drum pe care l-am luat de combaterea corupţiei, să avem o strategie naţională, înseamnă că Parlamentul a înţeles şi sper că viitorul Parlament să fie un pic mai curat decât actualul Parlament”, a spus Zgonea, potrivit Mediafax.
În plus, şeful Camerei Deputaţilor a arătat că faptul că sunt colegi aflaţi în situaţii de incompatibilitate sau în conflict de interese îi afectează pe toţi parlamentarii.
„Ne afectează pe toţi, şi pe mine mă afectează când dumneavoastră mă întrebaţi tot timpul de colegi de-ai mei care sunt incompatibili sau în conflict de interese, pentru că încă nu este clarificat ce facem cu un deputat sau senator care este în conflict de interese. La incompatibilitate este clar: a fost declarat incompatibil definitiv şi irevocabil de instanţă, am luat act, a fost în plenul Camerei şi distinsul coleg nu mai este în Parlament”, a adăugat Zgonea.
Întrebat în legătură cu faptul că 20 de parlamentari sunt în conflict de interese şi şi-au depus din nou candidatura, Zgonea a spus că există prezumţia de nevinovăţie, iar conflictul de interese se judecă în instanţă.
„Până când decizia instanţei nu este una definitivă şi irevocabilă, din punctul meu de vedere, ei nu au pierderi de drepturi şi libertăţi. Niciun Parlament din lume nu poate să îngrădească drepturile şi libertăţile niciunui cetăţean”, a precizat Zgonea.

RECLAMĂ

RECLAMĂ
Articolul precedentGheorghe Neţoiu, candidat PP-DD în Dolj, declară că a lucrat la fosta Securitate
Articolul următorCrin Antonescu: Nu există un plan de suspendare. Nu ne aflăm în faţa unei încălcări a Constituţiei