Vremea se răceşte în toată ţara, la sfârşitul lunii apar şi ninsorile VEZI PROGNOZA PE 2 SĂPTĂMÂNI.
Săptămâna începe cu vreme mohorâtă, în regiunile extracarpatice, cu ceaţă în zori, pe alocuri persistentă, dar şi cu burniţă sau ploi slabe, în special în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei. În restul ţării, soarele este mai darnic, iar ceaţa se risipeste mai repede. În următoarele două săptămâni vremea se răceşte în toată ţara, iar la sfârşitul lunii noiembrie îşi fac apariţia ploile şi ninsorile.
IOLTENIA
Vremea se va menține uşor sub normalul termic al acestei perioade. Temperaturile maxime vor fi, în medie, de 11…12 grade în primele două zile, apoi vor scădea spre 9…10 grade până pe 28 noiembrie și vor ajunge la 7 grade spre sfârșitul intervalului. Minimele termice se vor apropia de limita înghețului, dar se vor menține ușor pozitive, chiar şi în nopţile mai reci, valoarea caracteristică pentru intervalul celor două săptămâni fiind de 2 grade.
Temporar va ploua în general slab, cu probabilitate mai mare după 24 noiembrie.
LA MUNTE
Între 19 şi 26 noiembrie, media valorilor termice maxime va scădea treptat de la 7 la 5 grade. După 27 noiembrie, răcirea vremii va fi ceva mai pronunţată, încât temperaturile maxime vor ajunge de la o medie de 4…5 grade, spre 0…2 grade. Temperaturile minime vor fi permanent negative, iar procesul de răcire treptată a vremii se va reflecta şi asupra lor, căci vor tinde spre -5 grade la sfârşitul intervalului.
Precipitațiile vor avea o probabilitate mai ridicată de apariție după 25 noiembrie şi vor fi în general slabe. Vor fi predominant ploi la altitudini sub 1200 m şi mai ales lapoviţe şi ninsori în zonele mai înalte, unde se va depune un strat subţire de zăpadă.
VEZI AICI CUM VA FI VREMEA ÎN BANAT, CRIŞANA, TRANSILVANIA, MARAMUREŞ, MOLDOVA, DOBROGEA, MUNTENIA.
Sursa: rtv.net