Acasă STIRI SPORTIVE Valentin Mihăilă prinde transferul carierei, total neașteptat: clubul din Serie A cu...

Valentin Mihăilă prinde transferul carierei, total neașteptat: clubul din Serie A cu care semnează după meciurile naționalei. Negocierile au fost finalizate

357
0

Valentin Mihăilă primește o șansă nesperată, după un sezon slab atât la Parma, cât și la Atalanta. Extrema de 22 de ani ar putea rămâne la clubul din Bergamo, chiar dacă antrenorul Gian Piero Gasperini nu i-a oferit prea multe minute în returul de Serie A.

RECLAMĂ

Presa italiană anunță că patronul Parmei, Kyle Krause, și CEO-ul bergamașcilor, Luca Percassi, au avut o întâlnire la începutul acestei săptămâni, la Boston, prin care au tranșat situația în derulare dintre cele două cluburi.

Valentin Mihăilă, foarte aproape de transferul definitiv la Atalanta. Cluburile au negociat, bergamascii mizează pe revoluție totală

Mai exact, subiectul discuției a fost viitorul lui Valentin Mihăilă, Enrico Del Prato (împrumutat la Parma) și Giuseppe Pezzella (împrumutat la Atalanta), jucători transferați temporar între cele două cluburi și care au clauză de cumpărare.

Președintele ducalilor și-a exprimat dorința de a-l mai menține pentru încă un an la echipă pe Del Prato, fundașul dreapta de 22 de ani, în timp ce Percassi i-a transmis că și-l dorește definitiv la club pe Valentin Mihăilă, însă nu și pe Giuseppe Pezzella, anunță CalcioAtalanta.it.Rămâne de văzut dacă mutarea lui Mihăilă se va face în schimbul clauzei stipulate în contractul de împrumut dintre cele două părți sau suma va fi una mult mai mică, dat fiind randamentul scăzut jucătorului român în returul de campionat. Doar 100 de minute a bifat fostul jucător al Universității Craiova în tricoul lombarzilor.

Transferul neașteptat al internaționalului în care Edi Iordănescu își pune toate speranțele la echipa națională s-ar putea face în perspectiva noii strategii ale Atalantei, care își dorește o revoluție totală în cadrul lotului, cu jucători noi, de perspectivă, pentru a reveni la nivelul sezonului trecut.

În goana după obiective, formația din Bergamo a dezamăgit în acest sezon, atât pe plan european, dar mai ales în competiția internă. A terminat pe locul 8 în Serie A, iar în stagiunea viitoare nu va evolua în Europa. Mai mult, Gasperini nu a reușit să redea un nou suflu echipei, așa cum avea în plan managementul clubului.

Mutarea lui Valentin Mihăilă s-ar putea face imediat după meciurile naționalei din Liga Națiunilor.

sursa:https://www.prosport.ro/fotbal-extern/stranieri/valentin-mihaila-prinde-transferul-carierei-clubul-din-serie-a-cu-care-semneaza-dupa-meciurile-nationalei-19467368

RECLAMĂ
Articolul precedentMessi și-a surprins fanii după Finalissima! Argentinianul și partenera sa, schimb de mesaje de dragoste pe internet –
Articolul următorJurnalistă TV, molestată în timpul transmisiunii în direct! Ce i-a spus agresorului când s-au oprit camerele