Acasă STIRI SPORTIVE Universitatea Craiova a revenit după un deceniu pe arena „Iuliu Bodola” din...

Universitatea Craiova a revenit după un deceniu pe arena „Iuliu Bodola” din Oradea şi a câştigat cu acelaşi scor. Cine sunt „supravieţuitorii” meciului de acum 10 ani

238
0

Pentru meciul din Cupa României, cu UTA Arad, Universitatea Craiova a revenit după fix un deceniu pe arena „Iuliu Bodola” din Oradea, la vizita precedentă, pe 2 noiembrie 2013, câştigând cu 1-0 împotriva lui FC Bihor, într-un meci de Liga II-a. Golul de atunci, unul superb, era marcat de Andrei Sin, jucător pe care Ştiinţa l-a avut adversar în runda precedentă din Cupa României, în remiza ruşinoasă de la Tunari. Tot Corneliu Papură era pe banca Universităţii Craiova şi la meciul de acum zece ani, atunci ca secund al lui Ovidiu Stângă. Un alt „supravieţuitor” al acelei partide este Ionuţ Stancu, care atunci era jucător la clubul din Bănie, iar acum este unul dintre secunzii din staff-ul tehnic oltenilor.

RECLAMĂ

Componenţa Universităţii Craiova în meciul de acum zece ani, cu FC Bihor: Brac – Cârjă, Pătraşcu, Ljubinkovic, Stancu – Cr. Ganea, Pleşan (cpt.), Ad. Ionescu (74 Precup) – Opriţa (54 Sin), Curelea, Gorovei (84 Dragu). Antrenori: Ovidiu Stângă şi Corneliu Papură.

Albanezul Marku de la UTA i-a fost adversar Craiovei în Conference League

La revenirea pe arena din Oradea, Universitatea Craiova s-a impus tot cu 1-0, ca acum zece ani, de această dată în Cupa României, şi împotriva unui alt adversar UTA Arad.Cu prilejul partidei din Cupa României, Ştiinţa nu s-a revăzut numai cu Oradea, ci şi cu un adversar din cupele europene, albanezul Herald Marku fiind anul trecut la Vllaznia Shkoder, formaţia elimiantă în 2022 de Ştiinţa în turul I preliminar al Conference League, după 1-1 în Albania şi 3-0 pe „Ion Oblemenco”. Ca o „stafie” de Halloween pentru olteni a fost şi „centralul” Sorin Vădana, acelaşi nume care arunca în aer „Centralul” în 1997, după acel Universitatea – Sportul Studenţesc 1-2, acum fiind vorba de fiul cu acelaşi nume al acelui arbitru.Corneliu Papură a avut şi el ocazia unui nou duel cu „amicul” Rednic, după ce acum câţiva ani, în sezonul în care Ştiinţa s-a bătut la titlu, îşi împărţiseră victoriile într-un dublu duel în Copou, „U” Craiova – Poli Iaşi. Atunci, oltenii s-au impus cu 5-2 în campionat, iar moldovenii s-au calificat dramatic, în Cupă, scor 3-2, după ce Nistor reuşea o dublă cu care egala în ultimul minut.

sursa:https://www.prosport.ro/cupa-romaniei/universitatea-craiova-a-revenit-dupa-un-deceniu-pe-arena-iuliu-bodola-din-oradea-si-a-castigat-cu-acelasi-scor-cine-sunt-supravietuitorii-meciului-de-acum-10-ani-19767757

RECLAMĂ
Articolul precedentCând face Edy Mexicanu nunta cu partenera lui. Cele mai noi detalii despre eveniment: „Am zis să facem prima dată…”
Articolul următorImpotenta: De ce apare, cum se poate preveni, metode de tratament