Acasă Life Style Un turc şi-a ucis soţia însărcinată, după ce ar fi împins-o de...

Un turc şi-a ucis soţia însărcinată, după ce ar fi împins-o de pe o stâncă. Motivul este unul şocant

245
0

Hakan Aysal, un turc în vârstă de 40 de ani, şi-a ucis soţia însărcinată, după ce ar fi impins-o de pe o stâncă. Toată această oroare s-a întâmplat în vara lui 2018, în timp ce aceştia se aflau într-o vacanţă. Turcul a fost arestat iar procurorii susţin că bărbatul a „planificat uciderea soţiei că să încaseze banii de la asigurarea de viaţă a femeii, în valoare de 400.000 de lire turceşti, adică peste 47.000 de euro”.

RECLAMĂ

Un turc şi-a ucis soţia însărcinată

Întâmplare şocantă petrecută în iunie 2018. Hakan Aysal, un turc în vârstă de 40 de ani, a fost arestat după ce şi-a împins soţia însărcinată într-o prăpastie, pentru a încasa banii de pe asigurarea de viaţă. Turcul ar fi ucis-o pe soţia sa Semra, în vârstă de 32 de ani, în timp ce se aflau în vacanţă în sud-estul Turciei, la Mugla, scrie DailyMail.

Însărcinată în 7 luni, Semra a murit pe loc din cauza impactului. Femeia nu a avut nici o şansă, având în vedere că a căzut de la 300 de metri.

Acum, la aproape trei ani de la tragedie, pozele care o înfăţişează pe Semra, care este foarte fericită alături de soţul ei, fără să ştie ce o aşteaptă.

Anchetatorii susţin că Hakan Aysal şi-a ucis soţia pentru a încasa banii de la asigurarea de viaţă a femeii, în valoare de 400.000 de lire turceşti, adică peste 47.000 de euro.

De altfel, este şi motiv pentru care cei doi se aflau, în acel moment fatidic, pe respectivele stânci. Au stat acolo timp de trei ore, în care şi-au făcut mai multe fotografii.

S-a dovedit însă că bărbatul doar aştepta să nu mai fie nimeni în jur, ca să o poată împinge în prăpastie pe soţia sa.

A împins-o după un selfie

Exact înainte să o împingă, cei doi au făcut un selfie. Imediat după ce a comis crima, Hakan s-a dus să încaseze banii, însă cererea i-a fost respinsă după ce au apărut informaţii că poliţiştii au demarat o investigaţie.

Turcul a fost arestat şi închis după gratii în noiembrie 2020.

„Când am fost la Institutul de Medicină Legală ca să ridicăm cadavrul, Hakan a stat în maşină.

Eu şi familia mea eram distruşi, dar Hakan nici nu părea trist. Sora mea a refuzat mereu să facă împrumuturi. Dar, după ce a murit, am aflat că Hakan a luat trei împrumuturi în numele ei”, a declarat fratele femeii.

Românca ucisă de soţ chiar de Revelion, în Spania

Tragedie anul trecut, chiar în ajunul anului nou. O româncă din Spania a fost omorâtă de soţ, chiar în faţa celor doi copii ai lor. Grozăvia s-a petrecut în localitatea Torrejon de Ardoz, în apropiere de Madrid.

Conform autorităţilor locale, cei doi erau separaţi de câteva săptămâni, pentru că Ionela îşi denunţase soţul din cauza maltratărilor numeroase la care era supusă. Obţinuse chiar şi un ordin de protecţie împotriva lui Costinel. Acesta avea 37 de ani şi era operator de macarale. Ordinul fusese emis pe 22 decembrie, după o ceartă îngrozitoare între cei doi.

Pe 30 decembrie 2020, o rudă de-a soţului i-a dus pe copii la casa unde stătea Ionela. A doua zi însă, Costinel nu a respectat ordinul de protecţie şi a intrat peste Ionela. O vecină a auzit imediat ţipetele femeii şi a sunat la uşă. Băieţelul de 8 ani a deschis uşa, iar atunci vecină a văzut cum soţul îşi agresa nevasta. Din păcate, vecina nu a putut interveni, întrucât Costinel a închis imediat uşa.

După câteva secunde, pentru că nu s-au mai auzit ţipetele Ionelei, vecina a sunat la numărul de urgenţă. Forţele de ordine au ajuns rapid la faţa locului, iar apoi pompierii, pentru a pătrunde în locuinţă. Copiii erau în stare de şoc. Femeia avea multe plăci înjunghiate în braţe şi piept. Iar bărbatul îşi înfipsese două cuţite în piept.

În urma autopsiei s-a constatat că Ionela a fost agresată cu o cruzime de neimaginat. În afară de rănile provocate cu un cuţit, fusese lovită mult şi cu pumnii.

Copiii, în vârstă de 8 şi 10 ani, au fost luaţi de autorităţi şi asistaţi de psihologi specializaţi în tratarea unor aşa traume. Apoi au fost daţi în grijă naşilor lor.

sursa:https://www.bzi.ro/un-turc-si-a-ucis-sotia-insarcinata-dupa-ce-ar-fi-impins-o-de-pe-o-stanca-motivul-este-unul-socant-4130245?utm_source=RADIOBZI&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post&fbclid=IwAR0IAp14P5_f8URFssPeVeRUk8iBgYNW675w6vIPzI8cXnGSCQU56bmPv_g

RECLAMĂ
Articolul precedentO clientă a fost interogată şi mustrată de angajaţii unui renumit magazin. Ce a făcut femeia
Articolul următorTrista poveste a unui clujean ce trăiește pe străzi: „L-am întâlnit pe Ion la ghena de gunoi…”