Acasă Stiri Un cuplu din India și-a numit gemenii nou-născuți “Corona” și “Covid”

Un cuplu din India și-a numit gemenii nou-născuți “Corona” și “Covid”

224
0

Un cuplu din statul indian Chhattisgarh (centru) şi-a numit gemenii nou-născuţi “Corona” şi “Covid”, în contextul în care ţara se află în izolare, după ce autorităţile au decretat în urmă cu câteva zile carantină naţională.

RECLAMĂ

Gemenii, un băiat şi o fată, au venit pe lume la un spital de stat din capitala statului, Raipur, pe 27 martie, la două zile după intrarea în vigoare a restricţiilor de circulaţie, potrivit Agerpres.

Într-un interviu telefonic acordat DPA, părinţii gemenilor au declarat că numele acestora le vor aminti de greutăţile cu care s-au confruntat înainte de naşterea micuţilor.

Mama gemenilor, Preeti Verma (27 de ani), a povestit că nu a avut parte de niciun ajutor, deoarece membrii familiei nu au putut ajunge la Raipur din cauza restricţiilor de circulaţie.

″În contextul în care circulaţia maşinilor era oprită, am ajuns amândoi la spital târziu, în noapte, după multă suferinţă. De vreme ce naşterea a avut loc după dificultăţi aşa de mari, am dorit ca numele să fie memorabile şi unice”, a precizat ea, făcând aluzie la faptul că personalul spitalului i-a dat această idee.

Cuplul a povestit totodată că există o anumită presiune din partea bătrânilor familiei să schimbe numele gemenilor.

În prezent India este plasată în izolare timp de trei săptămâni până la 14 aprilie, în contextul în care bilanţul pandemiei de COVID-19 în această ţară de 1,3 miliarde de locuitori a ajuns la circa 3.000 de cazuri de infectare şi 68 de decese.

Medicii se așteaptă la un adevărat dezastru în India

În plină pandemie globală de coronavirus, medicii avertizează că India trebuie să se pregătească pentru un număr uriaș de decese cauzate de coronavirus.

Medicii de top din India au urmărit cum virusul s-a răspândit rapid în SUA și Europa, copleșind sisteme medicale solide, în timp ce personalul luptă pentru a trata mii de pacienți, relatează CNN.

„Acesta este un virus care a sfidat toate predicțiile posibile”, a spus dr. Arvind Kumar, președinte al Centrului pentru chirurgie toracică de la Spitalul Sir Ganga Ram din New Delhi.

sursa: stirile protv

RECLAMĂ
Articolul precedentCoronavirus România, LIVE UPDATE 4 aprilie. 146 de decese, 3.613 persoane infectate
Articolul următorAlte 2 spitale din județul Suceava se închid, după ce zeci de cadre medicale au fost infectate cu COVID-19