Acasă Stiri Un bărbat din Botoșani a murit după ce a fost lovit cu...

Un bărbat din Botoșani a murit după ce a fost lovit cu pumnii în cap, la beţie

299
0

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din comuna botoșăneană Cristești a fost găsit în stare de inconștiență, pe stradă, după ce a fost lovit cu pumnii în cap de către un tânăr. Medicii n-au mai putut decât să constate decesul.

RECLAMĂ

Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar din primele cercetări se pare că cei doi bărbați erau sub influența băuturilor alcoolice.

„În urma investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii contradictorii, pornite de la un eveniment rutier produs în aceeaşi seară, un tânăr de 19 ani, din comuna Cristeşti, a lovit victima, cu pumnul, în zona capului, aceasta căzând pe sol, după care a plecat în loc necunoscut”, a transmis IPJ Botoșani.

Potrivit sursei citate, victima avea 43 de ani și era din localitatea Oneaga, comuna Cristeşti. Echipajul medical sosit la locul incidentului n-a mai putut să îi salveze viața.

Imediat după agresiune, tânărul de 19 ani a plecat de la fața locului, însă a fost găsit duminică dimineaţa și dus în custodia Serviciului de Investigații Criminale.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru lovituri cauzatoare de moarte, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentCopilul din Mangalia bătut de un practicant al sporturilor de contact, intubat şi ventilat mecanic
Articolul următorŞofer român de TIR dat dispărut şi căutat de patron, în Olanda, găsit în arestul poliţiei din Rotterdam