Acasă Stiri Trei decese de gripă au fost înregistrate din 18 februarie, în judeţele...

Trei decese de gripă au fost înregistrate din 18 februarie, în judeţele Dolj, Arad şi Dâmboviţa

705
0
Trei decese prin gripă au fost înregistrate în perioada 18-24 februarie, în Dolj, Arad şi Dâmboviţa, pentru prima dată la două persoane fiind confirmată gripa de tip B, respectiv la o adolescentă de 14 ani şi la o femeie de 41 de ani, arată Centrul de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile

Potrivit sursei citate, este vorba despre o femeie în vârstă de 41 de ani, din judeţul Dolj, confirmată cu gripă de tip B, o adolescentă de 14 ani, din judeţul Arad, confirmată tot cu gripă de tip B şi un bărbat în vârstă de 64 de ani, din judeţul Dâmboviţa, în cazul căruia a fost confirmată gripa de tip A H1.

RECLAMĂ

Numărul total de decese din cauza gripei înregistrate de la începutul perioadei de supraveghere şi până în prezent a ajuns la şase, dintre care patru cu virus gripal A H1 şi două cu virus gripal de tip B.

Comparativ cu sezonul precedent, numărul de decese este mai mare, în 2011-2012 fiind înregistrat un singur deces din cauza gripei AH3, a precizat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

De la începutul sezonului de supraveghere şi până în 19 februarie inclusiv au fost confirmate 225 de cazuri de gripă, dintre care 156 cu virusuri gripale de tip A, 134 fiind subtipul H1, opt subtipul H3 şi 14 nesubtipate. Alte 69 de cazuri de gripă au fost confirmate pentru virusurile gripale de tip B.

În perioada 18-24 februarie, numărul total de cazuri compatibile cu gripa şi alte infecţii respiratorii a fost de 113.774, cu 6,1 la sută ori mai mare decât cel înregistrat în săptămâna precedentă şi cu 9,7 la sută mai mare comparativ cu cel din aceeaşi săptămână a sezonului precedent.

Totodată, au fost înregistrate 190 de cazuri de afecţiuni clinice compatibile cu gripa, de 1,4 ori mai multe comparativ cu cele înregistrate în aceeaşi săptămâna a sezonului precedent, când au fost 130 de cazuri.

Numărul cazurilor de infecţie respiratorie acută severă raportate a scăzut la 18, faţă de 21 în săptămâna precedentă.

Activitatea gripală evoluează cu intensitate medie şi cu extindere naţionala, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute a fost mai crescuta decât în săptămâna precedentă, depăşind nivelul bazal calculat pentru acest sezon, dar încadrându-se încă în intervalul aşteptat, spun specialiştii Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Cazurile de gripă evoluează atât în formă medie, cât şi severă, preponderent la persoane neprotejate cu vaccin gripal, a precizat sursa citată. sursa: rtv.net

RECLAMĂ
Articolul precedentŞapte foşti jucători ai Craiovei sunt gata să revină în Bănie! Fanii olteni: „Dragoste şi pasiune ca la Universitatea nu au mai întâlnit niciodată!”
Articolul următorA inventat un stil de dans, dar nu l-a ajutat la nimic! Andra: «Unul care dansează mai prost ca bărbatu-meu»!