Acasă Life Style Theo Rose, confesiuni despre anxietate. A mers la psihoterapeut: „Plângeam isteric”

Theo Rose, confesiuni despre anxietate. A mers la psihoterapeut: „Plângeam isteric”

869
0

RECLAMĂ

Theo Rose a vorbit despre stările de anxietate pe care le-a avut și cum a reușit să le depășeașcă. Cântăreața mărturisește cu sinceritate că a suferit în copilărie priviti integral PODCASTUL integral

„Am văzut că sunt mulți tineri care se confruntă cu anxietatea, nu știu să îi dea un nume, nu știu că asta e afecțiunea și se duc și se caută, fac RMN, se duc și își fac control la inimă, se caută de tot felul de chestii când problema se întâmplă în minte.

Mi s-a întâmplat și mie. Acum vreo doi ani eram în avion în drum spre Timișoara, urma să am un concert acolo și a fost groaznic. Tot auzisem de anxietate, dar nu înțelegeam. Și până atunci îmi mai fusese frică, genul ala de frică de fantome, de întuneric…În avion, dintr-o dată, am simțit că se petrece ceva dubios cu mine. Nu mai respiram cum trebuie, inima îmi bătea necontrolat…am simțit dintr-o dată tot ce se putea mai rău. (…) În ce chinuri am așteptat să aterizeze avionul…(…)

M-am întors de la Timișoara și acolo am crezut că s-a încheiat cu episodul ăla. Dar, de fapt, de atunci a început greul. M-am confruntat în continuare cu astfel de stări. Cu anxietatea…să zicem că acum sunt mai relaxată în ceea ce o privește. Pot să controlez lucrurile, dar asta pentru că am făcut tot felul de terapii, în momentul ăsta sunt după ședințe de psihoterapie. Acestea m-au ajutat cel mai mult. Am reușit să îmi explic care e sursa acestor frici.

Totul vine din copilărie. Toate lucrurile de care m-am temut atunci când eram copil și pe care am încercat să le ascund sub preș de-a lungul timpului. (…) Am început să simt toate fricile din nou acum și copilul din mine nu crede că poate să facă față noilor situații. Mie mi-a fost frică ca părinții mei să nu se despartă, să nu rămân singură, să nu se întâmple cu ceva cu unul dintre ei. Am asistat la tensiuni, și eu ,și frații mei. Și sora mea a avut probleme cu anxietatea. (…)

Terapeuta m-a pus să îmi imaginez una dintre scenele din copilărie în care îmi era frică. M-a pus apoi să vorbesc cu mine, după câteva ședințe m-a pus să vorbesc cu tata, apoi m-a pus să vorbesc cu mama…nu vrei să știi că plângeam isteric. Am plâns, m-am consumat mult și am reușit să descarc toată tensiunea acumulată atunci.”, a povestit cântăreața pe YouTube.

RECLAMĂ
Articolul precedentReacția DGASPC Vaslui după ce trei minore dintr-un centru al Protecției Copilului au fost violate de cinci bărbați
Articolul următorCât de sănătos este consumul de slănină cu ceapă. Ce spune medicul Vlad Ciurea