„Sunt sfâșiat!”. Răzvan Lucescu, primul interviu după moartea tatălui Mircea. Tehnicianul lui PAOK și-a deschis sufletul pentru Fanatik, acasă, la Salonic, după finala pierdută din Cupa Greciei
Răzvan Lucescu a acordat primul interviu după moartea tatălui său. Tehnicianul lui PAOK și-a deschis sufletul după ce a mai primit o lovitură: a pierdut finala Cupei Greciei.
PAOK se află în anul centenarului, dar echipa elenă a fost lovită în acest sezon de multe ghinioane teribile. Suporterii echipei lui Răzvan Lucescu au vărsat mai multe lacrimi de tristețe decât cele de bucurie, mai ales după cel mai recent meci care a însemnat pierderea Cupei Greciei în fața lui OFI Creta. Antrenorul român a avut totuși puterea să acorde un interviu după dispariția tatălui său și la 36 de ore după eșecul din finala care îi putea aduce singurul trofeu pentru care mai lupta în acest sezon. Descoperiți ce are pe suflet cu adevărat într-un interviu exclusiv, marca FANATIK, realizat de Mihai Alecu și Gabi Safta chiar în casa antrenorului român.
Trăirile lui Răzvan Lucescu după finala Cupei Greciei pierdută
Cum ești, care e starea ta de spirit?
– În momentul ăsta sunt sfâșiat, nu-mi e jenă să spun, întotdeauna am spus adevărul, realitatea. Nu am încercat să jignesc pe nimeni, am căutat să spun cum trăiesc eu un anumit moment. Acum, da, sunt sfâșiat, sigur, mâine, poimâine, trebuie să fiu altfel. Oricare alt meci care vine mă ajută. În final, când vine meciul următor, cel care are ambiție, mentalitate de luptător, trebuie să reacționeze.
Te-am văzut foarte supărat, ca niciodată, după finală.
Am jucat multe finale, am câștigat multe, am pierdut multe, am o experiență, fiecare meci, fiecare finală, îți aduce trăirile specifice. A fost un moment foarte greu, venind și în urma unei perioade de suferință, de o lună și jumătate, două luni. Plecând de la ceea ce s-a întâmplat de la sfârșitul lunii ianuarie cu suporterii.
Cât e de greu să ții echipa sus?
– Nu e principalul motiv (n.r. – dramele trăite). E clar că a avut un impact negativ asupra noastră, a atmosferei. E important să înțelegi acest aspect, care de afară pare ok, te întrebi de ce echipă să fie afectată? Aici așa se trăiește, ca într-o familie foarte mare, se produce o atmosferă. Pe lângă asta am avut foarte multe accidentări, foarte multe probleme de lot, jucam cu entuziasm, cu o foarte mare încredere, sădisem în interiorul nostru convingerea că o să câștigăm campionatul și Cupa. Atunci când apar multe accidentări se pierdea conexiunea, siguranța, liniștea, încrederea, ajungi să joci cu dubii foarte mari. Din momentul în care au dispărut unii a trebuit să vină alții care au devenit actori principali. Calitățile pe care le au nu s-au potrivit cu ale celorlalți. Au venit 4 jucători în iarnă, au avut nevoie de adaptare, de a cunoaște, dar nu a fost timp. Am ajuns în această finală în cea mai proastă perioadă posibilă.
Ofițerul de presă plângea după finală.
– E foarte greu, mulți au plâns, nu numai el. Nu din cauză ăsta. Îl știu pe el, ne știm foarte bine, amândoi am avut o gândire asemănătoare. Pur și simplu am vrut să câștig pentru că era un trofeu, foarte multă lume își dorea acest lucru, își pusese speranța în această bucurie. Mi-am dorit foarte mult pentru că venea în urma a două luni grele și aveam nevoie să mă pot trezi a doua zi mulțumit, satisfăcut.
Ai rămas la meciul cu Panathinaikos, când nea Mircea era în spital.
– Avem și o responsabilitate, pentru toată lumea, avem obligații, cât ne e de greu trebuie să luăm niște decizii care nu ne plac. Am rămas, am fost obligat să rămân aici și imediat după meci să plec la București. Cu siguranță și tatăl meu a simțit asta, a știut, niciun moment nu mi-a sugerat să vin. Eram aici într-o luptă totală pentru campionat, așa am fost obișnuit eu, văzându-l pe el, trăind cu el, știind cum se comportă, cum reacționează.
Sprijinul familiei, dar și al românilor pentru Răzvan Lucescu
A fost toată familia. E ceva obișnuit?
– Am mai avut meciuri dificile la care familia a participat, dar așa, nepoții, toți, niciodată. Putem spune că suntem o familie strânsă, unită, dar într-adevăr, în astfel de momente dure, triste, ai capacitatea să dai mai mult, să te strângi mai tare, am reușit asta.
Romanii au fost alături de tine. Simți apropierea așa cum nu a fost până acum?
– Întotdeauna am simțit o simpatie față de momentele bune, din partea românilor, oriunde am fost în lume. Mi se pare normal, e ceva care dă speranță. Și eu personal când văd că un român are succes mă bucur foarte tare, chiar dacă nu am legătură cu persoana respectivă.
Vreau să-ți transmit un mesaj. Zeci de mii de oameni au fost acolo. Mesajul lor este Răzvan Lucescu a fost impecabil.
– Mi s-a părut foarte firesc să stau acolo, mi s-a părut normal să le mulțumesc celor care s-au gândit să vină să-l salute pentru ultima dată. Mi s-a părut normal să stau acolo, cumva, lângă el, să nu se simtă singur. Pot să spun decât că era normal, nu a fost nimic special.
Ce mesaj ai primit de la români?
– Pe undeva m-a surprins, pe de altă parte mă așteptam. Nu aș putea spun că m-a bucurat, că era un moment prea trist, dar m-a impresionat dorința tuturor acelor oameni de a veni și de a a arăta un gând bun față de tatăl meu. Asta, automat, înseamnă că a lăsat ceva în urmă. Vorbesc de toate reacțiile, nu numai cei care au venit. Am auzit și povești pe care nu le știam și nu aveam cum să le cunosc. Șocant a fost momentul, zici că te pregătești pentru aceste momente, dar niciodată nu ești pregătit.
Drama pierderii tatălui. Răzvan Lucescu încă suferă după moartea lui Mircea Lucescu
Ai speranța că vede?
– Îmi doresc să fi văzut toate aceste manifestări de simpatie, de regret, altfel ne rămân nouă. El și-a construit o carieră impresionantă, a trăit momente extraordinare, a ajutat persoane să se ridice. S-a autoeducat și educat mai departe. A ridicat trofee, a și pierdut multe meciuri. A construit bucată cu bucată această carieră. Asta mă frământă cel mai tare, mă face să mă gândesc cu suferință la el, nu știu dacă el a reușit să pună toată aceste bucăți și să vadă toată imaginea extraordinară a carierea sale. Ultimele luni au fost de suferință, cu situațiile de la spital, cu polemicile, cu tristețea meciului, cumva a trăit încrâncenat această perioadă. Probabil că a simțit și știa foarte bine de ceea ce a obținut, ce a realizat, dar cu adevărat când te bucuri dacă nu ai timp să le pui cu adevărat în fața ta? Merită să plece puțin diferit. Dacă vede de sus ceea ce vedem noi, atunci e ok, dar nu o să știm niciodată, din păcate.
Ai spus că ești mort fată victorie, ca tatăl tău.
– Așa simțim. Nu am încercat să i spun să nu vină la națională. (…)
Suferea acum la final?
– Nu are niciun rost să discutăm despre subiectul ăsta, rămânem cu această imagine extraordinară din perioada înmormântării, reacțiile fantastice venite din toată lumea. Reacțiile unor conducători…
– Sunt jucători pe care i-a avut când ei erau tineri și i-a ajutat prin încrederea pe care le-a acordat-o, prin puțina educație pe care a putut să le-o dea, prin sprijinul pe care le-a acordat acestor tineri. Sunt și alții, aceștia sunt mici.
Ce le-ai spune oamenilor care au fost la priveghi.
– Că le mulțumesc foarte mult, e foarte important pentru mine, ca fiul al lui, să știu că oamenii respectivi au avut un sentiment foarte bun pentru el.
Stați lângă părinți, ce simți că i-ai mai spune?
– Eh, Gabi, acum. Ideea e că noi, toți, cu viața asta, de zi cu zi, cu jobul, cu prieteni, uităm cumva de părinți sau spunem ok, suntem ok, niciodată nu se va întâmpla nimic, vorbim mai puțin, mai rar. Pe de altă parte și părinții au posibilitatea să transmită lucruri și să te îndrume în viață. Ori dacă nu există această comunicare…
Un sfat prețios de la Mircea Lucescu.
– Când trăiești lângă un om, crești lângă un om, iei foarte multe așa cum le vezi. Ajungi să ai educație și inconștient, cumva. El mi-a transmis pasiunea pentru fotbal, fără să știe, sau poate că a știut și după nu a mai realizat. M-a ajutat pe mine să-mi găsesc această pasiune și eu cu această pasiune lucrez. Pentru un om care are o pasiune e foarte important. Ăsta e un aspect. Al doilea. Mi-a transmis această rezistență la dificultăți, la frustrări, și ideea că doar prin muncă poți să realizezi ceva important în viața personală. Iarăși, un lucru de care am profitat enorm. Sunt principalele lucruri pe care le poate transmite un părinte. Să-ți dea un drum și în același timp să te facă să înțelegi cât de importante să muncești. Și dacă vrei, al treilea aspect, capacitatea lui de a trece peste frustrări foarte mari. Asta mi se întâmplă, în fotbal, de la un meci la altul. Trebuie să ne luptăm.
Răzvan Lucescu vrea să o ducă pe PAOK în cupele europene
PAOK în UCL de pe locul 2?
– E o dorință imensă, PAOK nu a fost niciodată în UCL și trebuie să ajungă și acolo. E pasul următor, firesc, față de ce a însemnat în ultimii ani. A crescut, este acolo, tot timpul sus.
Lumea te așteaptă acasă. Cum ar fi mai aproape de familie?
– Deocamdată eu sunt la PAOK, muncesc aici, e casa mea, aici am obținut satisfacții imense, am obținut lucruri imense.
– Grecii spun că ești cel mai mare antrenor din istoria lui PAOK…
– Sunt performanțele obținute, în primul rând victoria împotriva celor de la Atena. Ei mă numesc așa, dar nu sunt eu generalul. Mai degrabă am un mod de a gestiona lucrurile, de a convinge, de a produce o atmosferă de unitate, de entuziasm.
- 3 este locul ocupat de PAOK în campionatul Greciei, la 8 puncte de liderul AEK
- 4 este numărul trofeelor câștigate de Răzvan Lucescu la PAOK
