Acasă Stiri Streinu-Cercel: Sunt cazuri în care românii nu declară că vin din zone...

Streinu-Cercel: Sunt cazuri în care românii nu declară că vin din zone de carantină. Intră sub incidenţa Codului penal

426
0

Medicul Adrian Streinu Cercel spune că sunt cazuri în care românii nu declară că vin din zonele de carantină. Cei care fac acest lucru trebuie să înțeleagă riscul la care se supun, a adăugat managerul Institutului „Matei Balş”

RECLAMĂ

„Din păcate, se întâmplă astfel de cazuri şi lucrurile iau o altă turnură. Intră sub incidenţa Codului penal. Vorbim de o infecţie nouă, care poate răpi vieţi şi nimeni nu are dreptul să se joace cu aşa ceva. Nu este o joacă de copil, ci este o chestie serioasă”, a spus Streinu-Cercel, potrivit Mediafax.

El a mai declarat că românii nu trebuie să catalogheze toţi cetăţenii italieni ca fiind infectaţi cu noul coronavirus.

„Nu trebuie să îşi facă probleme, dacă în această perioadă nu este pe lista localităţilor cu steguleţ roşu. Nu trebuie să ne imaginăm că toţi italienii sunt bolnavi cu acest virus. Vorbim de circulaţia unui nou virus. E adevărat că a plecat din China, dar acum îl avem peste tot, în Iran, în Israel”, a spus Streinu-Cercel.

Potrivit acestuia, nu este cazul ca frontierele României să fie închise din cauza acestui virus.

Sursa: digi24

RECLAMĂ
Articolul precedentClaudia, iubitul ei şi alţi doi tineri au murit într-un Logan strivit de TIR, în Olt. Fata abia împlinise 20 de ani 
Articolul următorAtentie! Cand nu puteti inmatricula in Romania masinile second-hand aduse din Germania