Acasă Stiri Strategia incredibilă a anchetatorilor în cazul lui Gheorghe Dincă. Cum vor să-l...

Strategia incredibilă a anchetatorilor în cazul lui Gheorghe Dincă. Cum vor să-l facă să mărturisească tot. „Trebuie să intri în mintea lui”

487
0

Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe cele două adolescente, Alexandra şi Luiza, însă le-a spus anchetatorilor că nu acesta a fost scopul lui. Într-un moment de furie ar fi vrut doar să le lovească, fără a le ucide, însă.

RECLAMĂ

Criminalul din Caracal a precizat că pe Alexandra s-ar fi înfuriat atunci când a văzut că a umblat cu telefonul mobil, în timp ce Luiza l-ar fi deranjat când i-a cerut bani. Gheorghe Dincă vrea, în acest fel, să-i facă pe anchetatori să ia în calcul în cazul său doar loviturile cauzatoare de moarte, lucru ce se pedepseşte potrivit Codului Penal cu închisoare de la şase la 12 ani.

De asemenea, şi avocatul familiei Luizei a obsevat această strategie a lui Dincă. 

“Este foarte calm. Să ştiţi că omul este foarte inteligent. Aproape la fel de inteligent ca psihologii poliţiei. El are o tehnică bine stabilită, cineva îl învaţă, cred că în timp util, nu ştiu, o să vedem cu cine are el contact, cine îl învaţă. I-am dat o palmă, n-am avut intenţia, dar totuşi s-a lovit cu capul de ciment. Toate s-au lovit aşa întâmplător, el n-a avut intenţia. Vă spun, din punctul meu de vedere încearcă să închidă cazul prin cele două victime, să nu se mai sape, să nu se mai meargă nici în dreapta, nici în stânga”, a precizat avocatul, potrivit Adevărul.

Criminalii, păcăliţi de anchetatori

În astfel de cazuri există strategii foarte bine puse la punct de autorităţi, care încearcă să le dea senzaţia criminalilor că sunt înţeleşi, totul doar pentru a obţine cât mai multe informaţii.

“Trebuie să intri în mintea lui, să-i dai impresia că îi eşti prieten. Îl convigi să spună tot, iar el mărturiseşte crezând că se va alege cu o pedeapsă mai mică. Aşa se întâmplă şi în acest caz când Dincă a fost poate oarecum amăgit să mărturisească aşa-zisele lovituri cauzatoare de moarte. În multe cazuri celebre s-a pus în practică aceasă strategie”, potrivit sursei citate.

Sursa: Spynews

RECLAMĂ
Articolul precedentUn nou abuz al Poliţiei. Femeie maltrată şi bruscată pe stradă de trei oameni ai legii doar pentru că ar fi refuzat să se legitimeze
Articolul următorConfruntare între activiştii Greenpeace şi oficialii Romsilva în pădurile Bucovinei. Cum s-au făcut angajaţii statului că verifică acuzaţiile grave de „tăieri la ras“