Acasă Monden „Și copiilor mei, de multe ori când merg la frații mei îi...

„Și copiilor mei, de multe ori când merg la frații mei îi iau cu mine, să învețe și să se ajute la fel. Dacă nu cântam și eu puteam să fiu ca ei.” Vali Vijelie, despre cum își ajută frații

1751
0

Vali Vijelie a vorbit despre situația financiară a fraților săi.

RECLAMĂ

Vali Vijelie este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști de la noi din țară, care de-a lungul carierei sale, prin muncă și talent a reușit să adune o avere frumoasă, ajungând în stadiul în care să își permită tot ceea ce își dorește.

Cu toate acestea, chiar dacă are o situație financiară prosperă, artistul nu a uitat de unde a plecat. Mai mult decât atât, Vali Vijelie este foarte generos atunci când vine vorba de familia sa, oferindu-le copiilor săi tot ceea ce își doresc și ajutându-și în același timp și frații.

Invitat în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată pe Kanal D, artistul a vorbit despre relația pe care o are cu frații săi.

Vali Vijelie, un sprijin financiar pentru frații săi

Vali Vijelie a mărturisit că și-a ajutat frații din punct de vedere financiar, dar aceștia nu au profitat de ajutorul lui, ci au continuat să muncească și să își câștige singuri banii, în limita care s-a putut.

Denise Rifai: V-ați ajutat frații să scape de sărăcie?”

Vali Vijelie: „Eu pentru fiecare frate în parte, de exemplu, Marius, i-am făcut casă. Luminița, casă. Celălalt frate, Dumitru, și pe el l-am ajutat cu cea mai mare plăcere și îi ajut pe toți, dar toată lumea trebuie să muncească. Fratele meu mai mare, despre care s-a scris că e cioban, l-a ajutat și cumnata lui, nu numai eu.

Nu e cioban, e un om ca toată lumea, și-a făcut o fermă. Și copiilor mei, de multe ori când merg la frații mei îi iau cu mine, să învețe și să se ajute la fel. Dacă nu cântam și eu puteam să fiu un om muncitor, să am o meserie și să fiu ca ei. Le-am spus ca atunci când au o problemă să mă sune și sunt lângă ei. ”, a spus artistul.   

sursa:https://www.kfetele.ro/si-copiilor-mei-de-multe-ori-cand-merg-la-fratii-mei-ii-iau-cu-mine-sa-invete-si-sa-se-ajute-la-fel-daca-nu-cantam-si-eu-puteam-sa-fiu-ca-ei-vali-vijelie-despre-cum-isi-ajuta-fratii-20384313?utm_source=fb-post&utm_medium=kfetele&utm_campaign=https://kfetele.ro/si-copiilor-mei-de-multe-ori-cand-merg-la-fratii-mei-ii-iau-cu-mine-sa-invete-si-sa-se-ajute-la-fel-daca-nu-cantam-si-eu-puteam-sa-fiu-ca-ei-vali-vijelie-despre-cum-isi-ajuta-fratii-20384313&fbclid=IwAR2jMOhGKOPRCImLOZloXlz2SQ9SMTacN8k6CxNPgkdN9evjjhHM6CUQgIw

RECLAMĂ
Articolul precedent„Dacă îmi spui că m-ai înșelat în față, eu aș accepta varianta în care să vedem cum remediem problema, cum încercăm să ne reconstruim relația.” Ce nu acceptă Maria Constantin într-o relație?
Articolul următorCantece patimase pentru sufletul omului cu Mihaela Sultan acum pe canalul de youtube TVF Oltenia!!! Vezi integral colajul aici