Acasă Stiri Serviciu medical gratuit, prin telefon, pentru părinți, accesibil non stop

Serviciu medical gratuit, prin telefon, pentru părinți, accesibil non stop

1003
0

Serviciu medical gratuit, prin telefon. Dacă este miezul nopții și nu puteți apela la medicul copilului și nu vreți să așteptați cu orele în camerele de gardă ale spitalelor, există un serviciu medical special dedicat copiilor unde puteți cere sprijin, pentru a vă asigura că micuțul este în siguranță.

RECLAMĂ

Când aveți dubii ca mame legate de vaccinări, febra copilului, posibila deshidratare, un serviciu medical oferit de medici pentru părinți, prin telefon, vă poate fi de mare ajutor. Cei 15 medici de la Peditel, care răspund la numărul de telefon 1791, acordă asistență non-stop sfătuind părinții să aleagă cea mai bună variantă pentru a-și ajuta copiii în momentele în care sunt bolnavi.

Un proiect pilot extins în toată țara

Serviciul Peditel a funcționat inițial la Cluj, ca proiect pilot, din 2014, iar acum oferă sfaturi medicale pentru părinți din toată țara.

Serviciul funcționează din donațiile făcute de diverse firme sau din donațiile părinților care au beneficiat de sfaturile medicilor de la Peditel.

„Ținem să precizăm că nu oferim consultații, nu facem diagnosticare, ci oferim sfaturi medicale părinților pentru a alege cea mai bună variantă pentru copiii lor. De la înființare, în 2014, am ajutat peste 100.000 de copii. 73% din cazuri au fost rezolvate prin sfaturi medicale aplicabile acasă”, ne-a explicat Cristina Grigore, director executiv al Fundației Părinți din România, ONG-ul care a inițiat proiectul și prin care se asigură finanțarea lui.

Principalele motive pentru care părinții apelează medicii de la Peditel sunt febra, faptul că micuțul varsă sau are diaree. „Am avut multe întrebări ale unor părinți care nu știau dacă să își vaccineze sau nu copiii, sau care erau în urmă cu schemele de vaccinare din cauza întârzierilor în aprovizionarea cu vaccinuri. Ne bucurăm să spunem că am schimbat părerea multor părinți despre vaccinare”, ne-a mai spus Cristina Grigore.

Recomad părinților aflați în prag de panică, stres…”

Părinții care au apelat la serviciile medicilor de la Peditel și-au scris comentariile în număr mare pe pagina de Facebook a proiectului.

„Eram tare speriata, după ce fetita mea vomitase in urma administrarii unui antibiotic. Vomitase si vazusem un pic de sange. Am asteptat circa 6-8 minute (ce-i drept mi s-au parut ore din cauza ca eram panicata) si am fost preluata de o d-na doctor, sincer nu i-am retinut numele. A fost tare amabila, mi-a explicat cauza declansarii vomei si ca nu trebuie sa merg cu ea la urgenta, cum ma gandisem eu. Chiar a reusit să ma scoată din starea mea de panică. Recomand cu încredere tuturor parintilor aflati in prag de panica, stres, etc”, a comentat Andreea Baloi, una dintre mămicile care a apelat la serviciilor medicilor Peditel.

Ghid pentru părinții în criză: cum alegi spitalul potrivit când copilul este bolnav
„La 3:30 dimineața, când copilul plângea de durere de urechi, doamna doctor de la Peditel mi-a răspuns cu toată amabilitatea la toate întrebările. În comparație la clinica unde plătim abonament, serviciul urgente pediatrice, unde mi s-a răspuns să sun după 8 să fac programare la ORL”, a povestit o altă mămică, Daniela Paraschiv.

Serviciu medical gratuit, prin telefon. „Nu înlocuim 112 sau unitățile de urgență. Rolul nostru este să facem un triaj”

Cei care au inițiat serviciul Peditel, după ce au sesizat în comunitate nevoia unui astfel de ajutor, spun că s-au inspirat după modele care funcționează în SUA și Canada. „Noi nu înlocuim consultul medical și când este cazul părinții sunt îndrumați să sune la ambulanță sau să meargă la unitățile de primiri urgență. Rolul nostru este să facem un triaj și să ajutăm până la intervenția medicală. Nu înlocuim 112 sau UPU. Ne bucurăm însă să spunem că atunci când părinții sună la 112 și spun că au vorbit cu medic de la Peditel, ambulanța cu medic vine rapid. Pentru că dacă este vorba despre un copil mic care are nevoie urgent de ajutor, se poate agrava destul de repede starea”, ne-a mai explicat Cristina Grigore.

Cum se poate apela PEDITEL.1791/*1791/+40377771111

Numărul 1791 este număr cu tarif normal în rețelele Orange, Telekom, Vodafone (la cartela prepay operatorul Telekom solicita credit în euro centi, nu minute, oferte speciale) iar Digi fix și mobil se apeleaza la *1791 (este foarte importantă steluța, în lipsa ei nu se formează, telefonul suna continuu, fara a raspunde cineva).
Românii din afara țării pot apela medicii de la PEDITEL la numarul +40377771111

Bucureștenii, cele mai multe apeluri către Peditel

Serviciul înființat la Cluj își propune să se extindă pentru a putea fi preluate mai multe apeluri și pentru ca timpul de așteptare pentru părinți să fie cât mai scurt.
Funcționarea serviciului poate fi susținută și prin direcționarea a 2% din impozititul pe venit până la 15 martie 2019.

Sursa: Totul despre mame

RECLAMĂ
Articolul precedentBătrâna de 83 de ani care lucrează ca îngrijitoare la grădiniţă vrea să-şi continue activitatea. „M-au rugat părinţii şi copiii să rămân“
Articolul următorPovestea palatului ce a fost la un pas să fie acoperit cu monede de aur. Cea mai frumoasă clădire din Oltenia se află în centrul Craiovei