Acasă Stiri Sechestru pe averea lui Dinel

Sechestru pe averea lui Dinel

1281
0

Procurorii DNA au cerut şi obţinut punerea sechestrului asigurător pe bunurile mobile şi imobile ale lui Dinel Nuţu (fost Staicu), omul de afeceri craiovean judecat pentru fraudarea companiei Transgaz Mediaş cu peste 11 milioane de euro.

RECLAMĂ

Dinel Nuţu a fost trimis în judecată în dosarul „Transgaz“ în noiembrie 2007, însă până acum magistraţii nu au reuşit să stabilească dacă fostul preşedinte al SIF Oltenia este vinovat sau nu de săvârşirea infracţiunilor de care este acuzat de procurorii DNA.
Alături de Dinel, în dosarul „Transgaz“ mai sunt judecaţi Aurel Coconea – fost director general al Transgaz Mediaş, Teodor Volintiru, Popescu Carmen Ioana – fostă directoare economică a BDJ SA Craiova, Vlad Rebega – fost director al BDJ SA Craiova, Iulian şi Tudorică Siclitaru, Vasile Naciu – fost director general la Asigurarea Naţională Română şi Georgel – Adrian Bogza – fost administrator la Delta Telecom SA. Cei nouă sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Conform rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, între august 2000 şi iulie 2001, directorul Transgaz SA, Aurel Coconea, a încheiat, cu încălcarea normelor legale, 14 convenţii de plăţi cu cinci societăţi cu capital integral de stat. Prin încheierea acestor convenţii, pe circuitul financiar dintre societăţile de stat transportoare, distribuitoare şi beneficiare de gaze naturale a interpus patru societăţi private – BDJ SA Craiova, Padogaz SA Bucureşti, Sironex SA Craiova şi Duminpex SM SRL Bucureşti – toate controlate de Dinel Nuţu, cărora le-a asigurat finanţarea în mod fraudulos. Ulterior, contrar legii, Transgaz a virat numerar în conturile celor patru societăţi, banii ajungând ulterior în buzunarele lui Staicu şi ale apropiaţilor săi.
În aprilie 2011, după ce a fost condamnat la şapte ani de închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR) şi după ce şi-a schimbat numele, Dinel Nuţu a fost arestat preventiv în dosarul „Transgaz“ şi a ieşit din arest în februarie, anul acesta. Ulterior, pe 3 aprilie, procurorii DNA au cerut reîncarcerarea inculpatului, însă instanţa a respins solicitarea anchetatorilor. Săptămâna trecută, procurorii au venit cu altă solicitare în faţa magistraţilor Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, unde se judecă dosarul „Transgaz“, cerând de data aceasta punerea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Nuţu. Instanţa a hotărât aplicarea sechestrului pe bunurile lui Dinel Nuţu până la concurenţa sumei de 26.082.460,55 de lei. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs de avocaţii lui Dinel Nuţu. sursa: gds.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentVor urgent echipă anul acesta. Suporterii către Mititelu: „Ori faci echipă, ori pleci!”
Articolul următorAvem de toate în afară de echipă. Mititelu a comandat echipament de joc şi repară stadionul