Acasă STIRI SPORTIVE Rotaru face transferul verii în Liga 1: „Dacă a semnat cu Craiova,...

Rotaru face transferul verii în Liga 1: „Dacă a semnat cu Craiova, să fie sănătos”

300
0

Un nou atacant e gata să-și încerce norocul la CS Universitatea! Trupa din Bănie poate face cea mai bună mutare din ultimii ani!

RECLAMĂ

Mihai Rotaru caută încă un atacant și e gata să renunțe la Tudorie. Totodată, Ivan Mamut poate fi împrumutat la un alt club din Liga 1, pentru a prinde mai multe meciuri. Astfel, oltenii își îndreaptă atenția către unul dintre cei mai buni jucători străini din Liga 1, Malele. Fotbalistul nu și-a prelungit înțelegerea cu ei de la FC Argeș, iar Viorel Tudose, sponsorul principal de la FC Argeș, aproape că nici nu vrea să mai audă de atacant.

Am avut o discuție cu dl. Apostu (impresar Malele, n.red.) și vreau să vă spun că pe mine, personal, jucătorul Malele nu mă mai interesează. Dacă dl. primar Cristi Gentea, ceilalți acționari și sponsori ai clubului FC Argeș doresc ca Malele să rămână la Pitești și doresc să plătească suma astronomică cerută de impresari… Jucătorul Malele a fost propus cu aceeași rețetă financiară ca și acum trei săptămâni și am spus că pe mine nu mă mai interesează. Dacă altcineva și-l dorește, să plătească suma aceea. Eu unul nu sunt de acord și nu voi plăti în veci. Este vorba despre mult mai mult de 100.000 de euro la semnătură. La fel i-am dat și noi la semnătură. Dar jucătorul Malele nu a semnat deocamdată cu niciun alt club… Cel puțin așa mi s-a spus mie, pentru că nu mai cred pe nimeni. Deși mi s-a spus că ceea ce s-a discutat între noi a rămas doar între noi. Mi s-a spus că el va da un răspuns în 48 de ore și au trecut 3-4 săptămâni… Pentru mine, subiectul Malele nu mai este de actualitate. Eu, împreună cu Cristi Gentea și ceilalți sponsori, vreau să creăm un club după chipul și asemănarea mea. Dacă cei care vor să vină aici consideră că acest lucru nu este posibil, atunci nici eu, dacă voi rămâne la FC Argeș, nu mai consider că este de interes. Nu vom mai lucra cu jucători care ne pun sula în coaste”, a spus Viorel Tudose, sponsorul principal de la FC Un eventual transfer la Craiova al lui Malele nu pare să îl surprindă pe Tudose. Atacantul este considerat un jucător care a întors spatele clubului piteștean: „Dacă Malele a semnat cu Craiova, să fie sănătos la Craiova, pe mine nu mă mai interesează Malele, un jucător care ne-a întors spatele. Din luna octombrie i s-a propus prelungirea contractului, cu o rețetă financiară mult peste campionatul României, cel mai bine plătit jucător pe care l-a avut vreodată FC Argeș. Lăsați-mă să mă gândesc…! A schimbat impresarii, nu mai era nimic valabil și acum suntem noi puși la zid. Eu unul nu o să accept niciodată așa ceva… Vreau să mai spun că am fost prezent la toate meciurile FC Argeș din ultima perioadă, cu excepția înfrângerilor de la Cluj și Mediaș…”, a concluzionat Tudose pentru Jurnal de Argeș.

sursa: https://3minute.net/rotaru-malele-craiova/

RECLAMĂ
Articolul precedentColegiul Medicilor Bucureşti, despre situaţia de la Spitalul Foişor: „Această situaţie reprezintă o pată pe sistemul de sănătate”
Articolul următorSuper Mario! Meci de infarct pe „Oblemenco” după un eurogol marcat de Baeten. FCU-Poli, 1-0!