Informații șocante în cazul uciderii lui Adrian Kreiner! Presupusul criminal al afaceristului s-a căsătorit cu doar o săptămână înainte de ziua în care acesta a fost ucis în propria casă. Laurențiu Lăcătuș apare alături de soția lui și alți invitați în imaginile de la nuntă.În urmă cu o zi, polițiștii au obținut prima victorie în cazul anchetei uciderii lui Adrian Kreiner. Aceștia au pornit pe urmele criminalilor, după ce au fost identificați, iar ceea ce a urmat i-a surprins.
Unul dintre cei trei a fost prins într-o comună din Dolj. Laurențiu Lăcătuș este unul dintre presupușii criminali ai lui Adrian Kreiner.
Presupusul criminal al lui Adrian Kreiner s-a căsătorit cu o săptămână înainte de moartea afaceristului
Acum este implicat într-un caz îngrozitor, dar în urmă cu doar o săptămână înainte de atacul din Sibiu, Laurențiu Lăcătuș și-a unit destinele cu actuala lui soție.
Bărbatul s-a căsătorit și apare într-o mulțime de imagini de la evenimentul fericit. Ei bine, puțini s-ar fi așteptat ca acum să fie încătușat de polițiști.
Oamenii legii l-au prins, ieri, în comuna Valea Stanciului din județul Dolj. Laurențiu Lăcătuș este fost boxer și nu s-a opus acțiunilor polițiștilor de a-l încătușa. Presupusul criminal a fost preluat de polițiști și urmează să fie audiat curând.
Laurențiu Lăcătuș ar fi singurul dintre cei trei presupuși criminali care se află în România. El a plecat în Dolj, însă ceilalți doi au părăsit țara. Oamenii legii urmează să îi caute prin interpol.
Lista persoanelor implicate a ajuns la cinci
În urmă cu o zi, oamenii legii au continuat cercetările în acest caz, iar ceea ce au descoperit i-a uluit. Lista persoanelor care ar putea să aibă legătură cu această crimă a ajuns la cinci persoane.
În afara de cei trei presupuși criminali, pe listă au fost adăugați un bărbat pe nume Ilie Sitariu, despre care se spune că i-ar fi cazat la el în perioada în care s-au aflat în Sibiu, și o femeie, care a fost văzută alături de Ilie Sitariu și principalul suspect, la un mall.
Informațiile controversate despre Ilie Sitariu nu se opresc aici. Bărbatul a avut grave probleme cu legea în urmă cu mai mulți ani în Statele Unite ale Americii. A fost condamnat la patru ani de închisoare pentru furt prin clonare de carduri.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/presupusul-criminal-al-lui-adrian-kreiner-sa-casatorit-cu-o-saptamana-inainte-de-moartea-afaceristului-laurentiu-lacatus-a-fost-prins-de-politisti-foto-321331.html