Acasă Stiri Preot de 33 de ani, impact mortal in Duminica Floriilor!

Preot de 33 de ani, impact mortal in Duminica Floriilor!

787
0

Avea vârsta lui Isus Hristos! Preotul a călcat pedala accelerației și s-a stins într-un accident înfiorător.

Preotul din Sadova Nouă, județul Caraș-Severin, și-a pierdut viața într-un accident rutier pe serpentinele din afara localității Domașnea. Conducând cu viteză, omul bisericii a intrat frontal într-un tir, iar impactul i-a fost fatal.

RECLAMĂ

“Un bărbat de 33 de ani, din Caraș-Severin, conducea un autoturism din direcția Băile Herculane spre Caransebeș, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de deplasare, iar la ieșirea dintr-o curbă la dreapta a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar in vârstă de 47 de ani”, transmite IPJ Caraş-Severin.

Impactul dintre cele două mașini a fost atât de violent încât și tirul a fost aruncat în afara drumului.

Sursa: 3minute.net

RECLAMĂ
Articolul precedentPatrulă de Poliție snopită în bătaie pe DN19! Unul dintre polițiști, minim 12 zile de îngrijiri medicale
Articolul următorVom mai merge în vacanță anul acesta? Ce răspund specialiștii