Acasă Life Style Povestea emoționantă a lui Cristian, băiatul de 9 ani genial la matematică...

Povestea emoționantă a lui Cristian, băiatul de 9 ani genial la matematică și care a învățat singur engleza. Medicii i-au cerut mamei să nu păstreze sarcina: „Doctorul mi-a spus să fac avort, să-l dau afară că altfel o să iasă bolnav, cu probleme, handicapat. Eu am zis că așa cum o fi, îl cresc, că e al meu”. Și a ieșit un copil cu totul special, care îi uluiește pe cei din jur cu inteligența sa – – ->>

543
0

Cristian este un copil special. Încă de la grădiniță și apoi la școală, dascălii au observat lucrul acesta. Are o gândire ultra rapidă, absoarbe informațiile ca un burete, este ingenios, iar setea lui de cunoaștere e impresionantă.

RECLAMĂ

A învățat engleza de unul singur, deși la școală se studiază abia din clasa a IV-a, iar soluțiile complexe (și corecte!) pe care le găsește problemelor de la matematică o uluiesc pe învățătoare.

Cristian suferă însă de o tulburare din spectrul autist, nediagnosticată exact, pentru că provine dintr-o familie de oameni simpli, fără posibilități materiale.

Unul dintre cei mai buni elevi nu doar din clasa lui, ci și din școală, Cristian folosește platforma Naradix nu pentru că are nevoie să recupereze materia, ci din dorința de a cunoaște mai mult, de a descoperi lucruri noi.

Citește și
La doar 8 ani, după ce s-a zbătut între viață și moarte, Leonard a început școala din spital și a ajuns printre primii elevi
Concepută într-un mod interactiv, cu lecții sub formă de puzzle-uri sau jocuri, platforma de educație remedială pusă la dispoziție gratuit de Narada poate fi folosită de copiii de la clasele 0 – 8 atât pentru recuperarea cursurilor pierdute în pandemie, cât și așa cum o utilizează Cristian: pentru a descoperi o fascinantă lume a informației la care are acces oricând dorește el.

Medicii i-au spus să nu păstreze sarcina

Când a rămas însărcinată cu cel de-al doilea copil, mamei lui Cristian i s-a recomandat să nu păstreze sarcina. Diagnosticul de epilepsie stabilit anterior ridica suspiciuni asupra stării de sănătate a fătului și bunei lui dezvoltări.

„Doctorul mi-a spus să fac avort, să-l dau afară că altfel o să iasă bolnav, cu probleme, handicapat. Eu am zis că așa cum o fi, îl cresc, că e al meu”, spune Angelica Bulgărescu, mama băiatului.

Și astfel a venit pe lume Cristian, un copil cu un nivel de inteligență foarte ridicat, iubitor de natură și liniște, care atunci când se va face mare vrea să devină pescar. „Îmi plac apa și peștii”, explică băiatul.

Dacă nu cunoaște oamenii, Cristian este extrem de rezervat și tăcut. În plus, zgomotul excesiv este extrem de deranjant pentru el – astfel se manifestă concret afecțiunea lui Cristian.

„E un copil special”, observă învățătoarea lui. Auzise despre el încă de când era la grădiniță, din poveștile educatoarei, iar când a aflat că va veni la ea în clasă s-a temut că nu se va descurca cu el.

„Nici prin cap nu mi-a trecut că o să fim cei mai buni prieteni și că o să ne spunem totul verde în față, fără ocolișuri, mai ales el. Întotdeauna spune exact ce dorește, ce crede că este corect”, mai spune învățătoarea.

Ceea ce este frapant la Cristian este modul lui de a gândi, „diferit față de al celorlalți copii”. În clasa a doua a învățat de unul singur engleza, deși aceasta este materie de studiu abia în clasa a patra și poate purta fără probleme o discuție în această limbă.

„Este cel mai bun la matematică. Are rezolvări ale unor probleme la care nici eu nu mă aștept și trebuie să-l întreb de multe ori cum s-a gândit la rezolvarea aceea, care este și corectă. Este foarte rapid în gândire și, deși pare că nu ascultă, el știe tot, răspunde la orice întrebare și de fiecare dată este franc. Răspunsul lui este întotdeauna concis și fără nici o rezervă”, astfel îl descrie învățătoarea.

sursa:https://dromania.ro/povestea-lu-21626?fbclid=IwAR37GJZuUzO3xxFHWUlHsUb71ClomwAl5ngPvpAFdi-YTrPpvzfFAc-Q2-M

RECLAMĂ
Articolul precedentDe ce preferă bărbaţii în vârstă femeile tinere! Explicatia te iumeste! Punem pariu ca nu te gandeai la asa ceva –>>
Articolul următorBANCUL ZILEI – Un blender împotriva geloziei