Acasă Stiri Peste 20 de fete exploatate de proxeneți

Peste 20 de fete exploatate de proxeneți

1080
0

Poliţiştii de la BCCO craiova şi procurori DIICOT au reușit să  destructureze at un grup infracţional organizat, specializat în comiterea de infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de minori prin exploatare sexuală, prostituţie şi proxenetism, activităţi infracţionale desfăşurate în judeţele Dolj şi Olt.

RECLAMĂ

Proxeneții au fost depistați în trafic pe raza municipiului Craiova. În trei mașini au fost găsite nouă tinere, dintre care două minore, ce urmau să fie transportate la un hotel, în vederea exploatării sexuale.

Proxeneții au racolat în perioada 2010 – 2012, peste 20 de victime, unele dintre acestea minore, obţinând venituri ilegale de peste 700.000 de euro. Opt suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Faţă de membrii grupului infracţional organizat se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de persoane, trafic de minori, prostituţie şi proxenetism.

Please Enter Youtube ID or Youtube URL as [youtube videoid="XXXXX"]

RECLAMĂ
Articolul următorFORUM EUROPEAN LA CRAIOVA