Acasă Life Style Pedeapsa primită de o româncă după ce a mințit un bătrân din...

Pedeapsa primită de o româncă după ce a mințit un bătrân din Italia că a rămas însărcinată cu el pentru a-i cere bani

586
0

O femeie în vârstă de 37 de ani, de etnie romă și naționalitate română, este acuzată de șantaj împotriva unui bătrân italian, în vârstă astăzi de 92 de ani, după ce a pretins că este însărcinată cu el şi i-a cerut bani.Femeia de 37 de ani, de naţionalitate română, ar fi solicitat de mai multe ori sume cuprinse între 500 și 600 de euro ”pentru a întrerupe sarcina”, despre care pretindea că a fost confirmată printr-un test, potrivit publicației Perugia Today.Ea îl amenința pe pensionarul italian că, dacă nu-i dădea banii, ar fi continuat sarcina și ar fi cerut ”întreținerea copilului care urma să se nască”.

RECLAMĂ

În urma presiunilor, bărbatul i-a dat femeii aproximativ 1.800 de euro, între aprilie 2014 și octombrie 2015, până când acesta a găsit curajul să denunțe situația.

În tribunal, el s-a constituit ca parte civilă prin avocatul Pietro Gigliotti, iar în timpul audierilor a recunoscut-o pe inculpată.Judecătorii au condamnat-o pe femeie marți, 17 octombrie 2023, la 6 ani de închisoare (chiar dacă procurorul a cerut numai 5 ani) și la plata unei despăgubiri de 20.000 de euro.

sursa:https://www.antena3.ro/externe/pedeapsa-romanca-mintit-batran-italia-insarcinata-bani-689197.html

RECLAMĂ
Articolul precedentPrimele imagini cu spitalul Al-Ahli din Gaza, distrus seara trecută de o rachetă
Articolul următorCe i-au spus Elena Udrea și Adrian Alexandrov fetiței lor. De ce nu poate mama ei să meargă acasă: „În mintea copilului…” –»