Acasă Monden Oana Zăvoranu, 1-0 în meciul cu procurorii / Instanța a dat un...

Oana Zăvoranu, 1-0 în meciul cu procurorii / Instanța a dat un ultimatum

233
0

În încercarea de a grăbi finalizarea unei anchete penale, Oana Zăvoranu a deschis un proces, iar recent a obținut o victorie în „meciul” cu Parchetul.Procesul deschis de Oana Zăvoranu viza o plângere penală formulată de vedetă în anul 2022. Pentru că ancheta stagna, deși, în opinia ei, lucrurile erau clare, iar probele – indubitabile, bruneta a cerut ca instanța să-i oblige pe procurori să finalizeze mai repede investigațiile și să dea o soluție. Iar judecătorii i-au admis cererea: „Admite contestaţia privind durata procesului penal formulată de petenta Zăvoranu Ioana. Stabileşte termen 15.11.2024 pentru rezolvarea cauzei penale aflat pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 1688/P/2022. Stabileşte un termen de 2 luni de la data expirării termenului stabilit mai sus în care contestatorul din prezenta cauză nu va putea formula o altă contestaţie privind durata procesului penal în dosarul de urmărire penală nr. 1688/P/2022. Fără cale de atac”.

RECLAMĂ

Oana Zăvoranu se „duelează” în dosare penale cu medicul Bogdan Furtună, fostul director al clinicii vedetei. Bruneta îl acuză de infracțiuni economice, iar Furtună, care este inculpat într-un dosar DNA, susține că ar fi fost șantajat de brunetă.
Despre medicul Furtună, Oana Zăvoranu spunea: „S-a întâmplat totul la sfârşitul anului 2016, fiindu-mi prezentat ca fiind un medic serios, dintr-o familie de medici. Nimic din CV şi aparenţe nu dădea de bănuit. Dispuneam de bani cash şi a început individul să-mi ceară diverse sume de bani la ceas de noapte, pentru a cumpăra diverse aparate pentru clinică. Când nu am găsit niciun aparat medical în clinica noastră, atunci am descoperit că e ceva putred. Soţul meu a găsit în 2018 nişte facturi falsificate, pe nişte aparate-fantomă. Avocaţii la care am apelat au înregistrări video şi audio cu momentele în care doctoraşul Furtună se milogeşte la mine. Acest individ este un şmecher, un profitor şi un escroc. Pe unde a fost, a fost dat afară, pentru că a ciordit, pe româneşte”.
Pe de altă parte, Oana Zăvoranu a fost acuzată de Ioan Bogdan Furtună că l-ar fi șantajat și că i-ar fi cerut 40.000 de euro pentru o datorie inexistentă la notar.
Micul Furtună este inculpat într-un dosar DNA, în care este acuzat că a dat mită ca să fie numit manager interimar al Spitalului Clinic Colțea.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27 martie 2024, față de inculpații:

SIVACHE GABRIELA-OANA, la data faptei director general/director general adjunct al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B.), pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

FURTUNĂ IOAN-BOGDAN, manager interimar la Spitalul Clinic Colțea din municipiul București, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 01.07.2023 – 27.02.2024, inculpata Sivache Gabriela-Oana, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la inculpatul Furtună Ioan-Bogdan foloase necuvenite ce ar fi constat în achitarea contravalorii chiriei lunare și a facturilor de utilități, în cuantum de 39.295 lei, pentru un imobil din București pe care șefa A.S.S.M.B. l-ar fi ocupat împreună cu familia.
În schimbul obținerii acelor foloase, inculpata Sivache Gabriela-Oana ar fi făcut demersuri pentru ca inculpatul Furtună Ioan-Bogdan să fie numit manager interimar al Spitalului Clinic Colțea, începând cu data de 04.11.2022.

Inculpaților Sivache Gabriela-Oana și Furtună Ioan-Bogdan li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

  • să nu depășească limita teritorială a țării decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar (procuror, judecător de cameră preliminară, instanța de judecată),
  • să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
  • să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit faptele.

Inculpaților Sivache Gabriela-Oana și Furtună Ioan-Bogdan li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”.

SURSA: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/oana-zavoranu-10-in-meciul-cu-procurorii-instanta-a-dat-un-ultimatum-337532.html

RECLAMĂ
Articolul precedentPensionari păcăliți de șeful Casei de Pensii. De ce deciziile cu pensia recalculată întârzie 3 luni?
Articolul următorMomente de panică pentru finii lui Gheorghe Turda! La un pas de o pierdere importantă: „Fără el nu trăiesc pe acest pământ”