Acasă Monden Mondenă de la noi, rămasă desculță la o petrecere cu ștaif! Vedetei...

Mondenă de la noi, rămasă desculță la o petrecere cu ștaif! Vedetei i-au fost furate încălțările de mii de euro

442
0

Consuela di Monaco s-a trezit desculță la un eveniment cu ștaif. Bruneta se afla la petrecerea unuia dintre cele mai mari branduri din Italia, la care luau parte doar celebrități și oameni importanți. Vedeta a alertat întreg staff-ul.Consuela Moldovan, cunoscută drept “Consuela di Monaco”, este ambasadoare a frumuseții. Bruneta este prezentă la toate evenimentele importante din Italia, iar în urmă cu câțiva ani, acaesta a primit titlul de Contesă, după cum declara chiar ea. S-a afișat alături de Massimo Boldi, un celebru actor Italian, iar toată lumea a speculat că cei doi sunt împreună. Însă, vedeta a declarat că între ea și celebrul actor nu este mai mult decât o relație de prietenie.

RECLAMĂ

Vedetei i-au fost furate încălțările de mii de euro

În fiecare an, Consuela di Monaco se numără printre invitații „Festivalului de film de la Veneția”, ca ambasadoare a frumuseții. Și anul acesta, românca noastră, originară din Bistrița, a făcut furori pe covorul roșu, însă a avut parte și de evenimente mai puțin plăcute. A rămas desculță la petrecerea organizată de un celebru brand din Italia.

Vedetei i-au fost furate încălțările de mii de euro. Mai exact, Consuela di Monaco si-a lăsat săculețul, care conținea o pereche de cisme de brand, într-un loc sigur, pentru a putea să le folosescă atunci cănd va fi nevoită să se întoatcă la hotelul la care era cazată, acesta fiind la o destanță de câțiva kilometrii, iar bruneta trebuia să o parcurgă pe jos. Aceasta bănuiește că la mijloc ar fi invida.

„În această perioadă a festivalului am avut parte de o dezamăgire, la momentul respectiv m-a debusolat total. M-am trezit în picioarele goale, practic desculță. Nu știam dacă mi-au furat cizmele, cine și de ce mi-ar fi creat acest disconfort. La un moment dat vorbeam cu mai multe persoane prezente la acest eveniment, acestea îmi spuneau că am fost cea mai frumoasă apariție. Probabil că cineva, de ciudă, mi-a furat încălțările. Aveam la mine o pereche de sandale cu toc înalt, 12 cm. După câteva ore de stat în picioare voiam să îmi schimb încălțările. Când am căutat în locul unde am lăsat săculețul cu încălțările de schimb, nu l-am mai găsit. Am rămas fără cuvinte, mă aflam la petrecerea unui brand foarte mare. La un nivel atât de mare, cu așa oameni selecți, unii dintre cei mai importanți din lume. Am rămas dezamăgită, supărată, erau lucrurile mele personale, la care țin, lucruri scumpe. Să mergi prin Venetia km întregi, cu tocuri de 12 cm, nu cred că este agreabil pentru nimeni.”, a declarat Consuela di Monaco pentru Spynews.ro

Consuela se declară profund dezamăgită de cele întâmplate. Însă, nu s-a lăsat cu una cu două și i-a contactat pe toți cei care se ocupau de acest eveniment de talie internațională, la care nu are acces oricine, ci doar cei mai importanți oameni. Vedeta declară că este vorba despre o casă de modă din Italia, foarte cunoscută în toată lumea. Acest brand comercializează atât produse vestimentare cât și genți, iar prețul unei singure piesă depășește câteva mii de euro.

„M-am gândit că voi merge desculță spre hotel, nu aveam ce să fac. Am contactat tot staff-ul evenimentului, era ceva imposibil la un așa eveniment de talie internațională, unde vin doar celebrități și oameni foarte importanți, cum să pot avea asemenea surprize neplăcute. La un moment dat, după ore de căutări, mi-au gasit încălțările și mi le-au înapoiat. Nu mă așteptam să merg într-un asemenea loc și să mi se fure încălțările, să rămân desculță.”, a mai declarat bruneta

sursa: https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/mondena-de-la-noi-ramasa-desculta-la-o-petrecere-cu-staif-vedetei-iau-fost-furate-incaltarile-de-mii-de-euro-315347.html

RECLAMĂ
Articolul precedentRăsturnare de situaţie: Fostul şef BCCO nu era drogat în momentul accidentului în care a intrat cu mașina într-un grup de oameni și a ucis o femeie
Articolul următorManagerul spitalului din Botoșani a revenit pe un post de conducere, după moartea tinerei însărcinate. Ce funcție ocupă acum