Acasă Stiri Mobila din hotelul lui Radu Berceanu a fost scoasă la vânzare. Preţurile...

Mobila din hotelul lui Radu Berceanu a fost scoasă la vânzare. Preţurile sunt modice

603
0

Sute de craioveni s-au înghesuit să cumpere paturile matrimoniale, uşile şi instalaţiile de aer condiţionat din Hotelul Jiu, care aparţine fostului senator PDL, Radu Berceanu.

RECLAMĂ

Fostul senator Radu Berceanu se asociază cu un lanţ hotelier, din care va face parte şi hotelul Jiu. Este deja în negocieri cu două nume mari. Din acest motiv, a scos la vânzare piesele de mobilier, care vor fi înlocuite cu unele moderne.

Oamenii au cumpărat tot, de la paturi matrimoniale până la mini frigidere. S-a ajuns astfel ca un pat să fie vândut şi cu 380 de lei. De asemenea, un dormitor cu pat, noptiere, măsuţă şi modul a fost vândut pentru suma de 700 de lei.

Florin Opriş, directorul hotelului Jiul a declarat pentru România TV: „Vindem tot ce este în hotelul nostru, începând de la paturi, uşi, minibaruri, televizoare. Preţurile sunt accesibile, produsele sunt de foarte bună calitate. Un pat matrimonial costă 300 de lei cu tot cu saltea şi alte componente, televizoarele încep de la 60 de lei şi ajung până la 120 de lei, cele cu diagonala de 51, iar minibarurile costă între 80 şi 160 de lei„.

Hotelul este situat în centrul oraşului Craiova, are 197 de camere şi este clasificat la trei stele. sursa: rtv.net

RECLAMĂ
Articolul precedentAccident de circulaţie mortal
Articolul următorDe la bal, la spital. Un gorjean a fost bătut cu parul, pentru că a dansat primul la horă